THE BEER INSTITUTE
Calea Floreasca, Nr. 111-113, Bucuresti

THE BEER INSTITUTE
Calea Floreasca, Nr. 111-113, Bucuresti
The Beer Institute este primul concept de retail specializat, dedicat exclusiv berilor și cidrului artizanal românesc, făcute cu pasiune în micro-berării din toate colțurile tării, pentru oameni dornici să încerce mereu ceva nou.
Totul a pornit în vara lui 2018, care a fost cel mai bun an pentru berea artizanală românească, pentru că s-au lansat multe branduri noi și tot mai multe rețete îndrăznețe. Astfel, consumul de bere locală a început să crească și, pentru că noi ne-am dorit să încurajăm acest fenomen, am adus în Capitală beri artizanale din toată âara. Acum ție îți este ușor să gasești #berebunălaîndemână din București, dar și din alte zone ale țării precum Iași, Cluj, Sibiu, Sălaj, Timișoara, Constanța, Buzau sau Oradea.
Scopul principal este ca prin deschiderea magazinele noastre să aducem diversitatea și calitatea în viețile iubitorilor de bere. Vrem să sprijinim consumul de bere locală, bună, #craft și implicit să ajutăm la creșterea și dezoltarea producătorilor locali.

Ce facem noi de fapt? Îți oferim o alternativă delicioasă la ceea ce erai obișnuit să consideri a fi bere și o facem în cel mai bun și productiv mod. Suntem de fapt un ecosistem format din alte zeci de startup-uri românesti. Cu fiecare bere pe care o iei de la noi, ai parte de o experiență completă și pui umărul la creșterea industriei de bere artizanală românească.
2.ce facem
Suntem un mic retailer și ne axăm pe vânzarea de bere artizanală românească TO GO, te ajutăm să îți alegi berea potrivită gustului tău și îți putem oferi sfaturi legate de sortimente, stiluri debere dar și cum să faci asocieri cu preparate culinare (food pairing). Ai de unde alege - avem de la bere blondă la IPA, Ale, bere neagră, roșie, bere în stil belgian sau american, bere cu cafea, ciocolată, condimente, fructe și chiar bere maturată în butoaie de vin, rom sau whiskey.
Am avut însă grijă să amenajăm spațiile în așa fel încât să îți facă plăcere să și rămâi la noi la o bere.
În fiecare magazin găsești câteva locuri la masă, așa că poți veni cu gașca la o sesiune de beer-tasting. Timp de o oră vei încerca cinci stiluri diferite de bere artizanală, de la producători diferiți, vei afla povestea lor și îți vei descoperi în acest fel mai ușor stilul de bere preferat.