Marți, 6 aprilie, ne-am întâlnit în eterul cu una dintre cele mai fascinante actrițe de teatru și film din România: Ofelia Popii. Ofelia face parte din echipa Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu și este, de asemenea, și cadru didactic în Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte de la Universitatea Lucian Blaga. Cu un portofoliu care include 3 premii UNITER și multe alte nominalizări, Ofelia a jucat și în filme, iar pentru rolul din “Quod erat demonstrandum” (2012, regia Andrei Gruzsniczki) a primit Premiul GOPO pentru “Cea mai bună actriță în rol principal”. Anul acesta marchează și debutul ei regizoral pe scena teatrului care a consacrat-o, cu spectacolul “O zi de vară”.
La #ROZ132, am vorbit cu Ofelia despre parcursul ei profesional: de la cum și-a descoperit în copilărie “pornirile” spre actorie, ce înseamnă pentru ea talentul, cum recunoaște un artist și dacă acest atribut este unul cu care te naști sau se dobândește, care sunt metodele prin care își stimulează creativitatea și până la pauza de 2 ani pe care și-a luat-o de la a crea personaje noi. Ofelia zice despre ea că poate fi o colegă incomodă. De ce? Aflăm răspunsul la această întrebare și multe altele în Podcastul ROZ, care poate fi ascultat chiar mai sus.
Audiție plăcută!