Arhetipul este unul dintre cele mai vagi și greu de definit concepte psihologice. Jung a introdus inconștientul colectiv ca zonă sediment a inconștientului. O zonă unde, sub amintirile noastre personale, se află simbolurile moștenite de omenire, de la generație la generație. Un simbol de genul ăsta devine, cu timpul, arhetip, adică o potențialitate, o așteptare în inconștient. Ca un fel de loc rezervat. Știu că e un pic încurcată explicația.
O să încerc să povestesc arhetipul în cele mai simple cuvinte. Mii de generații de străbuni de-ai noștri au crescut în triburi sau cete. Speranța de viață era undeva între 20 și 33 de ani. Dacă treceai de zece ani, hai să zicem că prindeai un 50-55. Asta înseamnă că puțini apucau să treacă de 65-70, să apuce părul alb. Dar putem bănui că un bătrân în trib era o comoară. Văzuse multe nașteri, multe vânători, multe decese. Avea copii mari și nu mai trebuia să muncească. Era, probabil, depozitarul legendelor, al istoriilor și poate cea mai timpurie formă de învățător.
Ca simbol, bătrânul cu par alb a ajuns să însemne înțelepciune. Jung vine însă și spune că, după mii și mii de generații, ne naștem nu doar cu capacitatea de a înțelege un simbol, dar și cu o potențialitate: avem rezervată o zonă în inconștient pentru arhetipul înțelepciunii, căutăm, inconștient, cu o parte independentă a psihicului, bătrânul înțelept.
Și mai simplu: toți am avut o mamă. Din mii de generații dinaintea noastră, fiecare a avut o mamă, iar majoritatea au stat în brațele ei o lungă vreme. În ceea ce privește arhetipul, avem predestinarea, așteptarea chiar a unei mame. Iar vasul ăsta gol al arhetipului mamei va fi umplut de o ființă reală sau de mai multe.
Că doar suntem rasă umană, nu tabula rasa.
Tocmai ascult emisiunea Sinele Invinge, de ieri, joi, 8 martie, 2018. Mi-e greu s-o ascult. Dar o fac. Stau aici, cu urechile si cu spiritul deschise. Am remarcat ca ti-ai cerut scuze ca ai intarziat, Dobro. Tocmai azi.
Esti in roul de profesor, ai partenere de discutie care, desi stiu mai multe despre domeniul psihologiei dect publicul obisnuit, nu-ti sunt interlocutori de acelasi calibru. TU esti sfatuitorul. E normal, ele sunt studente.
Am ascultat de-a lungul anilor(deja ani) multe din cele spuse de tine. Multe mi-au folosit. Un singur lucru ma intriga si nu inteleg exact cum vezi tu relatia ideala(din punctul tau de vedere) dintre barbat si femeie. Asta intr-o lume departe de a fi ideala. Te rog mult de tot sa descrii intr-o zi relatia ideala pe care ti-ai putea-o dori tu intr-un cuplu al tau, intr-o familie a ta. Descrie, te rog, cum vezi tu roul tau, de barbat, in familie, si cum vezi tu rolul femeii tale. Eu as putea sa-ti descriu cum am crezut eu ca e cuplul ideal pentru mine si cum este cuplul meu(departe de a fi ideal), viu, imperfect, viabil, mereu surprinzator si tocmai de aceea cu sanse mari de supravietuire incercarilor de tot felul.
Cu un singur lucru nu pot sa fiu de acord din start si il precizez: Elena Ceausescu, cum ziceati voi in discutia din seara zilei de joi, 8 martie, n-are cum sa fie arhetip pentru ca nu cred ca se identifica vreo femeie cu ea in acea epoca in care domnea. Jacky Kennedy, Marylin Monroe, da, potentiale arhetipuri feminine moderne(contradictie in termen, stiu si discutabil, iar stiu), Elena Ceausescu, nu.
Mi-as dori sa ajung intr-o zi sa-ti fiu partener de dialog, intr-una din emisiunile tale. Sa pot sa las emotiile la usa mansardei voastre si sa ma arunc in necuoscut. Tot imi zic ca m-ai dobora la prima runda, ca nu sunt pregatita, ca sunt prea patimasa, prea emotiva, prea femeie(ai spune tu). Si tot sper ca urmatorii ani de facultate m-ar putea pregati sa-ti tin piept. Acum realizez ca tu esti un potential arhetip….:)Anyway, am un buton pe foarte sensibil aici, si doare de fiecare data cand cineva care conteaza il apasa.