Cine se mai enduro de poporul român în aste vremuri?

La întrebarea: “Se poate face enduro cu o bicicletă de cross country?”, răspunsul e simplu: “Se poate, dar nu e la fel de fain. Și în plus, e posibil să doară mai tare… ”

Mă bucur tare mult că din pasiunea unor oameni care s-au apucat de amenajat trasee de enduro în Ciucaș o să beneficiem și noi cei cărora ne place să ne dăm și la vale. Chiar dacă în cazul meu doar entuaziasmul mă recomandă, asta pentru că la departamentul skill tind spre zero, tot mă bucur tare că a mai apărut un loc unde să pot merge să mă dau pe potecuță.

Dacă vă tentează un week-end de enduro vă invit pe 24 și 25 iunie la prima ediție de Red Mountain Enduro.

“La final de iunie vă pregătim un festival de mountain bike, sus pe munte în inima Ciucașului, în plin de sezon de flori montane. Vom avea două zile de petrecut la altitudine, campat sub stele, ascultat muzica bună, dar și de dat pe potecile noi pe care le-am construit.

Prima zi o dedicăm iubitorilor de EMTB, pe unul dintre cele mai mișto trasee din România la această disciplină. Spargem stereotipul și arătam că EMTB înseamnă hard riding.

A doua zi va fi concursul de enduro. Vă pregatim patru probe speciale, fiecare cu alt specific. Le-am gândit astfel încât să scoată ce-i mai bun din fiecare rider.

RED MOUNTAIN ENDURO VA FI ETAPĂ DE DESCHIDERE A CUPEI NATIONALE DE ENDURO 2023

Iar în seara dintre cele două zile de concurs, vă pregătim un loc de campare în poiana de la Muntele Roșu, unde ne vom bucura împreună de mâncare faină, muzică și o seară la foc de tabără. This is the MTB life!

Zone de start/finish și zona de festival sunt în Poiana Muntele Roșu, în apropierea localitații Cheia, Prahova. Pentru cei ce nu doresc să petreacă seara la cort/camper în poiană, aveți opțiunea de a vă căuta cazare în Cheia.

Înscrieri deschise pe www.redmountainenduro.ro

Scurt și la obiect. Spor la dat să aveți!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine