În perioada 4 – 8 iulie 2022, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în parteneriat cu Facultatea de Istorie a Universității din București și cu asociația „Imago Mundi” organizează la București Conferința Internațională de Cartografie Istorică (ICHC), unul dintre cele mai prestigioase evenimente internaționale dedicate cartografiei istorice. Anul acesta, conferința are loc în sistem hibrid, atât cu prezență fizică, cât și online și va reuni specialiști în domeniu din întreaga lume.
Deschiderea conferinței va avea loc luni, 4 iulie 2022, la ora 10:00, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, iar sesiunile se vor desfășura deopotrivă la Facultatea de Istorie a Universității din București și la Biblioteca Central Universitară „Carol I”.
Toate informațiile legate de program, taxe de participare, taxe speciale pentru studenți, accesul pentru o zi, sau în sistem remote, sunt publicate pe website-ul ICHC.
ICHC este singura conferință științifică dedicată exclusiv avansării cunoașterii în istoria hărților și a cartografiei, indiferent de regiune geografică, limbă, perioadă sau subiect. Eveniment cu tradiție, organizat pentru prima dată la Londra în 1964, conferința ajunsă la cea de-a XXIX-a ediție are loc în premieră la București. ICHC promovează cooperarea și colaborarea între cercetătorii din domeniul cartografiei, curatori, colecționari sau alte instituții de profil.
Tema principală din acest an, „Conflict și cartografie”, își propune să exploreze conținutul conflictual complex al cartografiei și al realizării hărților, în domenii precum războiul, politica, ideologia, istoria culturală sau intelectuală. Panelurile vor aborda teme diverse, precum: Cartografie maritimă globală, Cartografii imperiale și indigene, Cartografii ale identității. Religii, rase și națiuni, Materialitatea hărților: culori și tehnici de reproducere, Hărțile ca mărfuri etc.
Conferinţa îi aduce la București în calitate de Guest Speakers pe Pınar Emiralioğlu și Steven Seegel și reunește cercetători de la universităţi şi instituţii de prestigiu din țări precum Marea Britanie, Franța, Germania, Finlanda, Israel, S.U.A., Australia etc.
Dr. Pınar Emiralioğlu a obținut doctoratul la Universitatea din Chicago și este profesor asociat la Departamentul de istorie al Universității de Stat Sam Houston (S.U.A.). Este membru al Comitetului Executiv al Forumului privind extinderea europeană și interacțiunea globală. În calitate de invitat de onoare, va susține conferința intitulată „The Ottoman Enlightenment: Cartographic Knowledge and Imperial Power in the Early Modern Ottoman Empire”.
Dr. Steven Seegel este doctor în istorie și profesor de Studii slave și eurasiatice la Universitatea Texasului din Austin (S.U.A.), publicând mai multe volume printre care „Ukraine under Western Eyes” / „Ucraina sub ochii occidentali” (Harvard University Press, 2013). Conferința pe care o va prezenta are ca titlu „ Cartographic Ukraine under Global Eyes: From Mental Maps to Sovereign Territory”.
Conferința ICHC va fi însoțită de o serie de evenimente conexe. Astfel, la Muzeul Hărților se va deschide expoziția „ROM LAG 1945 – 1965”, organizată în parteneriat cu Muzeul Ororilor Comunismului în România, care prezintă în premieră documente de arhivă și cercetări legate de primii 20 de ani ai regimului comunist.
La Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, expoziția „Hărțile Naturii”, realizată în parteneriat cu MNHCV, surprinde etape din istoria cartografierii Deltei Dunării și a transformării acestui mediu natural ca urmare a intervențiilor antropice din secolele XIX-XX. Expunerea va cuprinde hărți, atlase, documente, litografii și fotografii de arhivă din colecțiile celor două muzee, ale Bibliotecii Academiei Române și Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Galați, dar și imagini care ilustrează natura copleșitoare a Deltei Dunării.
Muzeul Municipiului București va organiza expoziția „Cartografii simbolice. Geografie, astronomie, biologie” ce propune publicului o reprezentare comună a ceea ce umanitatea înțelege să exploreze prin intermediul acestor științe. Ele înglobează demersurile de cunoaștere a sinelui și a lumii, încă din Antichitate, iar expoziția urmărește să ilustreze legătura fundamentală și întrepătrundeile dintre acestea: pământul, cerul, lumile interioare ale corpurilor noastre. Acestea au fost la rândul lor conectate încă de la început, și trăiesc în armonie, pentru a celebra viața.
***
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) din Bucureşti este printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. MNHCV își propune ca, prin grija pentru patrimoniu și interpretarea lui, prin activități destinate specialiștilor și comunităţii, să devină o instituție relevantă pentru public și pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educația pe tot parcursul vieții, dialogul şi angajarea creativă.
Universitatea din Bucureşti (UB) este considerată cea mai importantă instituţie de învăţământ, cercetare şi cultură din România. Cu o istorie de peste 150 de ani și un prestigiu constant confirmat, Universitatea din București este astăzi un mediu academic dinamic și incluziv, centrat pe student și caracterizat prin creativitate, inovație și pragmatism.
Imago Mundi, înfiinţată în 1935, este singura publicaţie periodică internațională, interdisciplinară, ştiinţifică dedicată exclusiv studierii hărților vechi și cartografiei istorice. Încă din 1964, selectează locul de desfășurare și coordonează seria de conferințe internaționale bienale de cartografie istorică ICHC.
***
Plăcut de Radio Guerrilla.