Concursul Vocea Ascultătorului și-a schimbat formatul, în primul rând pentru că a dat mâna cu proiectul nostru de suflet, Avanpost Radio Guerrilla. Așadar: noi îți propunem o temă, tu scrii, Avanpost Radio Guerrilla te premiază.
Tema săptămânii este poezia satirică. Așteptăm poeziile voastre pe statmajor@guerrillaradio.ro până luni, 10 mai, ora 14, iar marți vom anunța cine a câștigat premiul oferit de Greenarium.ro: un terariu cu plante personalizat, confecționat manual din sticlă reciclată.
Cris a revenit în forța cu încă o poezie finalistă.
***
Șoseta
De-o vreme-ncoace, în dulap –
Pierdută, derutată
Mă tot întreb ce s-a-ntâmplat
De nu mai sunt purtată.
Răspunsul vine imediat.
Nu tre să-ntreb întruna
Cui oare i s-a întâmplat
Să poarte numai una?
Aveam și eu perechea mea
Dar într-o zi, după uscat,
Planeta s-a-nvîrtit cumva
Și noi ne-am separat.
Șosete nepereche-s multe –
Uni sau colorate
Dar nu-i nici timp și nici frumos
Să le încerci pe toate.
Ieșeam odată c-o șosetă
Nici nouă, dar nici veche,
Când am aflat, întâmplător,
Că are altă pereche.
Când am crezut că am găsit
Șoseta potrivită,
Șosetele din grup mi-au zis
Că e prea găurită.
Am vrut să ies cu o șosetă
Cu stil și libertate,
Însă mi-a spus, când ne-am văzut,
C-are dungi colorate.
Știu sigur, voi găsi cândva
Șoseta asortată
Și am s-alerg atunci cu ea
Prin lumea asta toată.
***
Sursă foto cover aici.