Nimănui nu-i place să i se spună ce să facă, nu-i așa? Însă în domeniul comercial există căi de a ni se spune ce să consumăm, lăsându-ne impresia că am luat singuri decizia: ”bea sucul ăsta”, ”ronțăie chipsurile acestea”; și chiar avem o oarecare libertate de alegere; eu, cel puțin, mi-o exercit: în loc de suc, beau un ceai negru, rece, cu zmeură sau limonadă cu miere și ghimbir etc.. În loc de chipsuri… nimic 😊, și tot așa. Oricând pot, aleg ingrediente proaspete și naturale în detrimentul unor branduri.
Dar ce posibilitate de alegere mai există când produsele (în cazul de față, vinurile) sunt vândute cu adaosuri mari de către mulți jucători din piață (importatori)? Ar fi o mică posibilitate, de care unii chiar beneficiază și anume să comande vinurile direct de pe site-urile nemțești sau franțuzești; livrarea durează mai mult, comanda trebuie să fie mai mare ca să fie rentabil costul de transport per sticlă, dar dacă îți calibrezi așteptările, poți fi chiar mulțumit de variantă.
Cei mai mulți însă, printre care mă număr și eu, preferă să cumpere direct dintr-un magazin, câte o singură sticlă, în funcție de pofte sau planurile zilei. Și aici intervine problema de care aminteam și în articolul trecut: vinurile din zona entry level sunt (foarte multe dintre ele) de calitate slabă și astfel prețul cerut devine dintr-o dată prea mare (mai ales dacă decizi să arunci vinul la chiuvetă), iar vinurile din zona high level sunt foarte scumpe, dar, atenție, nu comentez costul de achiziție de la cramele internaționale, ci faptul că în Ro trebuie să plătim cu 30% mai mult decât în retailul european pentru exact aceleași etichete.
Pentru comparație, intrați pe linkul unui magazin situat în apropierea fostei mele locuințe din Vilnius.
Nu am folosit un site nemțesc sau franțuzesc pentru că s-ar putea argumenta că distanțele de transport măresc prețul; în schimb, Lituania este la fel de departe de Italia precum este și Romania (poate chiar mai departe). A nu se înțelege că generalizez: există și importatori pasionați, de la care chiar cumpar, care nu doar că stabilesc prețuri corecte, dar aduc constant etichete noi, ceea ce e foarte bine pentru cei ce vor să descopere. Sunt prea puțini și trebuie să fac un efort în plus pentru a-i descoperi (la fel și în cazul celorlalte produse gourmet).
După câțiva ani petrecuți în afara țării, în care am găsit multe oferte de vinuri/restaurante cu prețuri corecte, la revenirea în țară m-a ”lovit” fix lipsa acestora, motivele fiind clare: pentru cei fără pretenții ”merge” și o calitate îndoielnică, pentru cei ce vor calitate, prețurile sar în aer; numai că socoteala aceasta se adresează doar unei societăți polarizate (cu mulți săraci și câțiva foarte bogați), iar în țările civilizate, unde clasa medie este bine reprezentată, ofertele sunt croite pe măsură, și mai ales… sunt 😊. Observ că noi încă suntem la început cu segmentul mediu și concluzia la care am ajuns este că noi ar trebui să fim mai exigenți dar mai ales mai pregătiți, mai conștienți, mai calificați pentru a putea identifica mai ușor ofertele gen ”las-o mă că merge așa”. Chiar ar trebui să încurajăm prin consum, sau măcar o vorbă bună și o recomandare, afacerile mici cu oferte corecte și de calitate.
Cu alte cuvinte, trebuie să ne croim singuri oferta, pe gustul și pe buzunarul nostru!
Pentru că segmentul 5-10 euro per sticla de vin este foarte bine reprezentat în retailul european. Voi da câteva exemple de vinuri pe care le-am cumpărat de-a lungul timpului, așa cum am postat la vremea respectivă pe rețelele de socializare. Foarte important: am întâlnit și vinuri slabe în acest segment, și vinuri banale, care nu spun nimic, dar am întâlnit destul de des vinuri corecte, care mi-au oferit plăcere; și ce altceva îți poti dori de la un vin pe care îl deschizi joia, pe la prânz, când nu ai timp și chef să decantezi sau să aerezi un vin mare, timp de 2-3 ore.
Am dat mai multe exemple pentru că ele chiar există, segmentul fiind puternic concurențial în Europa de Vest datorită volumului pe care îl reprezintă.
Am făcut o statistică: din 10 vinuri cumpărate în acest segment de preț aruncam doar unul, maxim două; din păcate, imediat ce am început să cumpăr din Romania, procentul a crescut; dintr-o dată, această dilemă m-a pus pe gânduri, încercând să găsesc explicația; tot căutând, am descoperit că problema se regăsește și în alte domenii (stridiile cu 2 euro sunt inexistente în Ro, la fel și berea craft cu 1,2 euro).
Am realizat că ofertele lituaniene (fie ele în restaurante, fie pentru vinuri sau alte servicii ori bunuri) sunt corecte, prețurile fiind destul de bine corelate cu calitatea sau cu raportul din piață între cerere și ofertă. Aveam acolo o piață așezată, deși la fel de tânără ca a noastră, cu prețuri ce includ marje de profit normale. Cu toate că nu erau mai mult de 3 milioane de lituanieni, importatorii nu se plângeau că nimeni nu a auzit de soiul x și ca atare trebuie să își compenseze pierderile printr-un adaos consistent; așa am reușit să testez vinuri din soiuri care în Romania nici nu sunt prezente încă pe piață: Cortese, Bobal, Carricante, Pinot Bianco și Pinot Gris, Schioppettino (aka Ribolla Nera), Ribolla Gialla (în Slovenia cunoscut ca Rumena Rebula), Nerello Mascalesse (originar din comuna Mascali, Sicilia), o serie întreaga de spumante Cava (vreau Juve y Camps!), Cremant, Sekt sau chiar Corpinnat (o Denumire de Origine Protejata de lângă Barcelona care nu are nici 3 ani de când s-a desprins de DO Cava și a pornit pe un drum al calității de top pentru a concura cu granzii din segmentul bulelor). Cum reușesc unii să vândă produse fără branding? Simplu: cu pasiune și cu o doză de risc (un risc și-a asumat și Simona Halep când a luat decizia să petreacă toată ziua la antrenamentele de tenis).
Am observat că în Romania este un accent mai mare pe branduri, și e corect până la un punct; brandurile îți salvează timp când îți alegi niște sneakerși sau un parfum. Treaba e exact pe dos în domeniul vinurilor: un brand îți conferă, pe lângă calitate, și un cost datorat notorietății, tradus prin balansarea raportului cererii/ofertei în defavoarea consumatorilor; cei ce acordă un minim de atenție fenomenului reușesc să bea vinuri la fel de bune de la crame ce nu au căpătat încă notorietate la nivel global/regional și nu au majorat prețurile în concordanță cu asta.
Nu doresc să fac un proces de intenție pieței vinurilor din Romania, însă în mod cert acest mod de a face comerț, doar cu etichete cunoscute și cu prețuri mai mari decât în Europa, mi-a răpit o placere pe care o aveam: aceea de a descoperi vinuri bune. Colindam wine shop-urile, stăteam de vorbă cu vânzatorii, întotdeauna pasionați și bine informați și cumpăram în urma recomandărilor lor.
Tot un fel de do this!/do that!, doar că mai sincer și mai responsabil.
