Pământ – Luna – Marte – Venus – Jupiter

2079 – 2089

Colonizarea sateliților lui Jupiter se dovedește un eșec. Pentru prima oară se ajunge la concluzia că resursele sistemului solar sunt limitate.

Programul de Colonizare Interstelară devine o prioritate mondială. Opoziția scandează colonizare egal exilare. Puterea susține că supraviețuirea înseamnă colonizare.

Pe Lună se începe construcția enormei astronave ”Magellan”.

*

Peste 200 de ani, când o navă de colonizare va părăsi Terra, iar la bordul ei va fi fiul fiicei mele…

Aici trebuie să mă întrerup puțin (promit să reiau din același loc).

Nu e o greșeală, e vorba despre longevitate. Evident, rămâne de văzut dacă aceasta va fi sau nu o greșeală.

Profesorul dr. Shripad Tuljapurkar de la Universitatea Stanford a afirmat (se pare că a și demonstrat cu niște statistici) că bărbații în vârstă care fac copii cu femei mai tinere, îmbunătățesc longevitatea speciei. Eu aș completa chiar, spunând că dacă oamenii vor depăși lejer 140 de ani, în viitor procrearea va trebui să intervină mult mai târziu. După o sută de ani, eventual (ca în Biblie, mai țineți minte că Set, Enoh, etc, aveau mereu fii și fiice pentru prima oară pe la vreo două-trei sute de ani). Pe de o parte, asta va menține oarecum controlul asupra exploziei demografice, pe de alta va păstra un echilibru, fără diferențe mari între civilizațiile contemporane. Iar durata de viață va tot crește, e clar.

Acum, pentru că ați aflat de ce peste două veacuri la bordul acelei nave se va afla și tânărul fiu al fiicei mele, să reluăm de unde am rămas:

…La trei luni după ce va fi părăsit Terra, nava de colonizare ”Magellan” va trece în mod programat la mică distanță de Voyager 1. Va încetini pentru asta, special pentru a o vedea. Toată lumea se va înghesui pe punțile de promenadă ca în tuburile de sticlă ale unui acvariu gigantic în care stelele de mare sunt stele cu adevărat. Toți vor tremura de încântare să vadă în direct proiecția sondei spațiale pe plafonul de cristal al colosalei nave.

În vreme ce vor privi încântați gloriosul mesager trimis de om în spațiu în 1977, îi va cuprinde, fără îndoială, un sentiment de tristețe. Obiectul acela zburând de 250 de ani, cel mai depărtat sol al civilizației umane, a fost ajuns din urmă în doar trei luni.

Probabil că așa s-a întâmplat când primul avion a trecut pe lângă ultimul dirijabil.

Și, în loc să rămână cel mai avansat obiect terestru din spațiu, Voyager va fi lăsat în urmă, încă foarte aproape de Soare, devenind o baliză care anunță apropierea de Pământ.

Mai târziu, coloniștii noștri plecați spre Betelgeuse se vor gândi din nou la asta, înainte să intre în hibernare. Vor participa, cine știe, la un cenaclu literar.

Îi așteaptă o mie de ani de somn. Și se vor gândi că, poate, aceea era soarta tuturor. Că în mileniul cât ei aveau să doarmă, Terra nu putea sta pe loc. În ciuda vitezei lui ”Magellan”, după o sută de ani sau mai puțin, aveau să fie depășiți de strănepoții lor, venind din urmă cu tehnologii mult mai avansate. Poate, cine știe, aveau să găsească pe planetele din sistemul Betelgeuse chiar civilizația terestră, ajunsă acolo cu 900 de ani înaintea lor.

Ajunși în acest punct al ipotezelor, pe călătorii de pe ”Magellan” îi va străbate în mod sigur un fior colectiv de frică. Fiindcă se vor gândi, chiar și pentru o clipă, înainte să adoarmă, dacă ceea ce vor găsi la destinație va fi diferit de ceea ce au lăsat.

Dacă vor găsi o civilizație plină de pace și înțelepciune.

Sau dacă, nu cumva, strănepoții lor își vor lua cu ei invidia, frustrările, ura, corupția și războiul.

Dacă-și vor lua sau nu cu ei Labirintul Fără Pereți.

(va urma)