Robert Turculeț / Sistemul meu moral și primele lui reguli

La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a opta temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Dacă ți-ai putea crea propriul cod de conduită morală și etică, care ar fi cele mai importante 3 reguli și de ce?

Concursul se încheie duminică, 9 septembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 10 septembrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Voce nouă pe site, Robert ne-a trimis unul din textele finaliste.

***

Auzind o emisiune la radio despre impactul ecologic al stilului nostru de viață mă gândeam că ar putea fi făcut un sistem moral al unei posibile viitoare societăți, în măsura în care va ma fi posibil(!). Dar să ne schimbăm comportamentul și să ne alăturăm celor care fac asta deja nu e un lucru ușor. Și nu exemplele despre cum se trăiește cu respect față de natura ne lipsesc, din astea vedem destule și nu ne ating pentru că nu ne identificăm cu ele. Altceva lipsește. Avem valori diferite și deci asta trebuie să se schimbe pentru a nu ajunge în situația limită de-a ne vâna cina. Mulți oameni nici nu se gândesc la ce ar însemna să fii nevoit să-ți vânezi fiecare masă. Nu se gândesc nici la ce ar face dacă ar fi singuri în aceleași locuri, înconjurați de aceleași obiecte, dar fără nimeni altcinva în jur. Cum ar putea atunci cineva să mai trăiască așa puțin interesat de ce se intamplă în natură? Cum ar putea cineva să trăiască fără ceilalți? De asta mă gândeam că prima regulă a sistemul meu de conduită morală ar fi:

1. Principalul criteriu pentru a judeca moral o acțiune ar fi un calcul utilitarist din punct de vedere social, dar în primul rând ecologic.

Așa cum în trafic ne gândim că e stupid și periculos să nu respectem regulile de circulație pentru că este un comportament deviant care nu sporește bunăstarea societații per total, ci produce dificultăți multor oameni, în timp ce avantajul este limitat la o persoană/grup restrâns, tot așa ar putea fi gândit un sistem moral pe bazele impactului ecologic și social al acțiunilor noastre, dar nu genul ăla de sistem moral pe care încerci să-l impui celorlalți, ci unul personal în care cea mai importantă perspectivă e cea a persoanei întâi. Ce fac eu efectiv în fiecare zi? Cum afectează asta ce fac ceilalți oameni?

Pot să înțeleg că dinamica într-un grup e alta decât în cazul unui individ, dar grupurile nu sunt altceva decât o mulțime de indivizi, de aceea aș accentua responsabilitatea indivizilor înaintea grupului. Pare oricum absurd să blamezi un grup de oameni, dar nu niște indivizi. Cine are responsabilitatea atunci? Dar pentru că s-ar putea face o diferență între un membru pasiv al unui grup imoral și un membru activ/lider, cred că a doua regulă ar trebui să aibă în vedere circumstanțele individului:

2. Resposabilitatea morală e pe un spectru cu influență personală, costurile de oportunitate și tendința ca acea acțiune să devină un obicei.

Așa cum o corporație are influență și impact mult mai puternic decât un om, tot așa ar trebui să se facă o diferență între o persoană fizică, o persoană juridică și alte jargoane administrative care ascund influența și responsabilitatea unor indivizi. Și de ce să ne prefacem că judecăm o faptă când de fapt judecăm un om? De ce nu are importanță în ce circumstanțe personale, economice sau sociale ne aflam cand facem ceva reprobabil? Probabil pentru că nu avem acces decât la faptele unui om, dar nu și la interioritatea lui. Doar noi înșine suntem în contact nemediat cu o persoană și pe acea persoană ar trebui să fie concentrată atenția noastră când vrem să judecăm pe altcineva. Doar despre noi știm în ce circumstanțe ne aflam, ce costuri de oportunitate aveam etc. De aceea a treia regulă ar fi un ecou al unui îndemn străvechi:

3. Ceilalți nu pot fi judecați mai aspru decât te-ai judeca pe tine însuți într-o situație similară.

Adică să ai rabdare cu ceilalți pentru ca știi cum a fost/este și pentru tine. Să dai mai mult decât primești și să nu aștepți nimic in schimb. Să iubești și dacă nu poți, atunci măcar să încerci.

2 comentarii
    Permalink

    Aș putea spune că nu am înțeles, fiindcă mare parte din text este prea complicat explicat. Dar parcă nu aș face asta. Câteva mici greșeli de ortografie aș spune, mai mult, :”Resposabilitatea morală e pe un spectru cu influență “, cred că ar fi trebuit este în loc de e. Dar nici aceste 2, 3 erori nu cred că sunt de vină. Pe undeva pe la logică să fie?De ex. cum că era vorba de un cod de conduită, si nu neapărat care ar fi criteriile de judecată morală sau care este responsabilitatea morală. Iar costurile de oportunitate, mă tot insurubez în propriul cap, dar nu m-am prins.

    Robert Turculeț

    Salutare! Din păcate nu am văzut decât foarte târziu că textul a fost postat aici și are chiar și un comentariu. Mulțumesc pentru oportunitatea de a mă încerca și de a mă cunoaște mai bine!

    Într-adevăr textul meu este foarte dens, iar explicațiile scurte nu ajung până la definirea unor concepte cheie pentru înțelegerea textului, dar limitele impuse de participare nu mi-au permis să dezvolt ideile. Credeam că asta era și ideea cu limita asta la o pagină A4 pentru o temă de genul ăsta.

    Dacă ți-ai putea crea propriul cod de conduită morală și etică, care ar fi cele mai importante 3 reguli și de ce?

    Cam ce anume vă așteptați să primiți ca răspuns pentru tema asta într-o mie de cuvinte? Chiar m-am întrebat ceva timp oare ce anume așteaptă cel care a propus tema asta. Cod de conduită morală și etică? Și cele mai importante trei reguli. În primul rând nu pot să-mi dau seama care e diferența între un cod de conduită morală și un cod de conduită etică. Cum anume se diferențiază morala de etică pentru că pană și în DEX sunt sinonime? Iar dacă într-adevăr există o diferentă între ele, tema le conține oricum pe “amândouă” și deci ar fi trebuit sa mă încadrez în temă foarte bine cu textul meu. Dacă ai putea să clarifici puțin tema mi-ar fi mai ușor să înțeleg de ce pare că nu m-am încadrat.

    Cum poate fi construit un cod de conduită morală fără să definești sau să presupui în mod inconștient un criteriu de judecată al acțiunilor morale? Orice regulă morală necesită un criteriu de judecată pentru a putea descrie ce anume este moral si ce nu. Acest criteriu poate fi subînțeles ori explicit exprimat, dar nu poate să lipsească. Asta din modul în care înțeleg eu că funcționează o regula morală, dar poate nu înțeleg eu bine. Aștept o opinie diferită care să fie suficient de bine argumentată pentru a mă convinge că mă înșel, iar eu voi fi bucuros să-mi schimb opinia și să mă simt îmbogățit pentru că am învățat ceva în plus.

    În capul meu nu se poate vorbi despre moralitate fără: a) criteriu de judecată b) responsabilitate morală și c) cel care a acționat. Probabil că mai e ceva esential, dar pe astea trei le-am menționat eu în text. Legătura dintre ele poate ca nu e cea mai ușor de intuit și nici eu nu sunt în stare să fac o schemă logică a întregului sistem. Nu e un sistem în primul rând și chiar spuneam în email că nu aș putea să dezvolt ideile de acolo într-un sistem coerent. Totuți cred că cel puțin la nivel superficial legăturile sunt întemeiate logic. Revenind: în capul meu cele trei elemente sunt necesare pentru că fără un criteriu de judecată nu poți evalua moralitatea unei acțiuni. Adică atunci când întrebi dacă cineva a facut un lucru bun, ce anume înțelegi prin “lucru bun”? Cum adică a fost bine că a facut așa sau că nu a fost bine? Ce e bine? Din cauza asta simt nevoia ca un criteriu de judecată să fie prima regulă. Daca nu stiu ce e bine si ce nu, cum pot eu sa am o conduita morală, ca sa nu mai vorbim despre coduri.
    Apoi: responsabilitatea morala! Mă chinui să înțeleg eu însumi ce idei preconcepute am despre chestia asta. Cred că ce vreau să spun e că responsabilitatea morală este ceea ce asteaptă ceilalti să faci pentru ca ei să spună: e bine ce a facut! Iar asta este foarte relativ. Depinde în primul rând de criteriul de judecată. Cred că este greșit să ucizi, atunci o să mă aștept ca ceilalti să nu ucidă în nicio circumstanță. Și automat simt responsabilitatea (alții ar spune obligația) morală de a nu ucide. Atunci când cineva ucide și-a neglijat responsabilitatea morală și deci din perspectiva asta este vinovat.

    Costul de oportunitate înseamnă cât este de ușor sau de greu să faci ceva. Prețul unui lucru este o parte a costului unui produs, dar și dacă magazinul e departe, dacă au sau nu departamentul de relații cu clienții bine pus la punct, dacă e mereu aglomerat și trebuie să aștepți la casă, ori dacă iți face plăcere să mergi acolo sau nu. Toți factorii care iți facilitează, ori iți îngreunează realizarea unei acțiuni intră în costurile de oportunitate (asta dacă am înțeles eu termenul ăsta cum trebuie!).

    Un exemplu foarte bun este corupția ca rezultat al costurilor de oportunitate prea mari de a obține ceva pe cale legală. De exemplu daca iți trebuie o programare la doctor la exact ora 5 dupa-amiaza, dar știi cum e secretara și cum o să se plangă de tot felul ce chestii când îi ceri să facă programarea și știi și că s-ar putea (foarte probabil!) să nu o primești. În timp ce dacă îi pui 100€ într-o ciocolată țtii că va face în așa fel încât să-ți facă programarea când îți trebuie. Costul tău de oportunitate este mai mic (dacă ai 100€ și programarea e foarte importantă) dacă dai mită decât dacă respecți legea.

    Așa și cu moralitatea. Costul de oportunitate pentru a face o “faptă bună” variază enorm între indivizi și cei mai mulți oameni ar spune că într-adevar este important în ce poziție era persoana respectivă când a facut o chestie sau alta (asta daca țin cât de cât la integritatea morală și nu schimbă criteriul de judecată în funcție de caz).

    De exemplu dacă cineva cu un venit modest oferă unui orfelinat o sumă de bani echivalentă cu jumatate din salariul lui are aceeași însemnătate ca donația unui om înstărit pentru care suma respectivă înseamnă un procent insignifiant din venitul lui? Sau să punem întrebarea altfel: un om de afaceri de succes este foarte ocupat, dar are un venit foarte bun și din acest venit oferă o sumă de bani. Asta în opoziție cu un om de afaceri foarte ocupat și de succes care oferă cuiva din timpul lui liber și așa foarte puțin. De ce nu putem să apreciem donația omului înstărit, dar putem să apreciem donația omului cu venit modest? De ce simțitm că timpul oferit de omul de afaceri este mai important decât banii lui? Pentru că știm cât este de greu pentru unul și pentru celălalt să facă asta; costul de oportunitate este ridicat.

    Mă repet, dar poate că nu înțeleg eu bine unii termeni și chiar nu au de ce sa fie aduși într-o discuție despre conduita morală și codurile etice. Astept feedback și sunt cât se poate de dornic să începem acel schimb liber de idei care este promovat pe post și care m-a făcut în primul rând să vreau să vă scriu. Nu știam că o să fie pus pe site, nici ce fel de texte se așteaptă pe o temă de genul ăsta. Încă sunt curios să aflu. Am scris dintr-un impuls de a mă exprima și chiar eram entuziasmat să aud/citesc discuția despre idei care mi se părea că a fost promisă. Poate nu am fost eu atent și nu era Radio Guerrilla postul ăla de radio pe care-l ascult pe net pentru că vreau să aud oameni din România care sunt plini de energie pozitivă și care se interesează de cultură, educație și raționalitate. Sper că mă înșel și am dreptate în același timp. Numai bine!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine