Am fost la mare în weekend; știam că va ploua, dar la fel era prognoza pentru toată țara, așa că… m-am bronzat prin pătura de nori, am prins o furtună fără ploaie care m-a alungat de pe plaja iar în ultima zi am fost alungat acasă de la prima oră de o ploaie mocănească. Și care e legătura cu vinul? Păi mai ales în vremurile astea, când pe o vreme tristă nu te mai poți retrage într-o cârciumă, s-ar impune importul rapid de tradiții de la popoarele nordice. Mergând de la Chișinau în sus, până în Helsinki, noțiunea de petrecere în saună este foarte răspândită, fiind o soluție la îndemână pentru petrecerea unei zile mohorâte, considerând numeroasele banya existente; cultural, noi, românii, nu avem afinități prea mari cu obiceiul, de altfel foarte sănătos și purificator de a combina dușurile reci cu băile de abur. Ceea ce la noi e un lux, saunele fiind întâlnite doar prin spa-urile aflate în cele câteva hoteluri de lux, la lituanieni, de exemplu, este o necesitate; bine, ei au dus la extrem această cultură și au clădit o întreagă stațiune doar din hoteluri ce dețin piscine și saune, înconjurată de o pădure nesfârșită (chiar cea mai mare din Europa, ce se întinde pe teritorii din Lituania, Polonia și Belarus); de aici și până la petrecerile ce implică și alcool nu a fost decât un pas, așa că vă lansez îndemnul de a crea cerere pentru acest segment de piată 😊 (fie vorba între noi, e bun și pentru clienți, e bun și pentru business); altfel, va trebui să mergem la Delfinariu pentru tot restul vieții.

Am căutat restaurante cu pește ’’very fresh, local’’ și am găsit doar cu produsele fraților greci. Însă caracatițele și calamarii congelați nu pot reproduce în Romania experiența grecească; midiile sunt singurele vietați din Marea Neagră care au salvat onoarea, dar cu midii nu se face primavară. E drept că am aflat că ar exista o cherhana mai la nord, o pescărie mai la sud, dar sa mergi cu mașina o oră ca să ai parte de o experiență locală nu mi se pare deloc acceptabil. După cum ziceam, midiile au fost cele ce au salvat situația, însă a apărut problema asocierii: doar câteva vinuri listate, majoritatea din gama entry level cu prețuri de 3-4 ori mai mari; aveam niște sticle în portbagaj, însă invenția numită taxă de dop, prin care poți bea propriul vin într-un restaurant beneficiind de serviciile ospătarului contra unui comision nu este înca popularizată; comunitatea wine lover-ilor merge cu vin propriu chiar și la nunți, asta ca să întelegeți importanța alegerii unui vin în concordanță deplină cu momentul (precum toti ceilalți aleg cu grijă outfit-ul). Ține tot de noi să schimbăm trendul, așa că vă lansez încă un îndemn: întrebați de “cork fee” în restaurantele unde vinurile sunt puține și scumpe; cum livrările au explodat în perioada pandemiei, sunt șanse să vă fie livrat un vin la restaurant mai repede decât ar aduce chelnerul un pahar din vinul casei. Experiența asocierii vinului potrivit este plină de satisfacții, așa că merită un mic efort.

Într-o realitate utopică aș fi asociat platoului de midii un muscadet din Valea Loirei, însă acest soi e foarte puțin importat în Romania (cumva tot cererea poartă răspunderea pentru așa ofertă), așa că am ales un sauvignon blanc dobrogean din oferta restaurantului și acasă am deschis un riesling de Rhin australian. Produs în crama ce a fost desemnată Vinaria anului 2020 în Lumea Nouă, acesta m-a impresionat prin nasul curat, clar, de arome de hidrocarburi (o tipicitate a soiului ce sugerează ca s-a lucrat bine), prin mineralitate și aciditatea de oțel, combinată cu lipsa zahărului rezidual; un “bone dry” (foarte sec, dacă ne-am încumeta să traducem termenii consacrați) ce ar fi făcut față chiar și unui pește gras de apă sărată. Deși în secetoasa și torida Australie strugurii ar trebui să obțină un nivel ridicat de zahăr prin supracoacere, măiestria vinificatorului (o entuziastă bulgaroaică) a făcut ca vinul să aibă doar 11 grade alcoolice (probabil a dat startul culegerii strugurilor înainte de coacerea deplină, când aceștia au atins un nivel de aprox 190 g zahăr/litru; conversia zahărului în alcool, în urma procesului de fermentare, se face după formula 17 g de zahăr la un grad de alcool). Având experiență cu rieslinguri de 8-9% alcool, vă asigur că e întotdeauna mai plăcut să bei fără să te doară capul sau, mai rău, fikatul 😊

Ne vedem diseară la Gastrolab să asociem stridii cu bule?