Probabil că titlul i-a făcut curioși și pe cei care nu știu exact la ce se referă The Wall sau Drumul Vinului din punct de vedere ciclist, dar fac imediat lumină. Sezonul competițiilor de ciclism de șosea a fost și el unul tare „sărac” în 2020. Pandemia asta a încurcat multe planuri. A încurcat inclusiv calendarul celei mai mari serii de curse de ciclism de șosea de la noi din țara, Road Grand Tour, care sunt conduse de Alex Ciocan. În urmă cu câteva zile a venit insă o veste tare bună: două dintre “clasicele” de șosea de la noi din țară se vor ține. Dacă în mod tradițional Drumul Vinului, cursa de la Seciu, se desfășura primăvara, anul acesta e programată la sfârșitul lunii octombrie, sâmbătă pe 31. The Wall a rămas bine înfipt la locul lui și e programat pe 18 octombrie, imediat după BikeXpert Alpine Challenge. Iată mai jos și informațiile oficiale:
The Wall-18 octombrie, Pucioasa
Prima atestare documentară a orașului Pucioasa apare în 1649. Prima cursă de ciclism pe șosea în orașul Pucioasa apre 369 de ani mai târziu prin The Wall-RGT Pucioasa. Există două tipuri de traseu, unul de 61 km pentru cei cu mai puțin timp pentru antrenament și unul de 116 km pentru cei curajoși și pregătiți, adică aproape două tururi. Asemănător cu teoria chibritului (format din partea de sus, partea de mijloc și partea de jos), fiecare țur al acestui circuit mare ne va duce peste o cățărare mică, una media și una destul de dură, dar frumoasă, cunoscută de majoritatea cicliștilor din zonă. Se numește Sultanu’, un mic “Zid”.
Este o cursă ce se vrea o sărbătoare a ciclismului, așa că va așteptăm cu mic cu mare la Pucioasa.
Categorii
OPEN
- OPEN MASCULIN ELITE
- OPEN MASCULIN JUNIORI ELITE
- OPEN MASCULIN MASTER
- OPEN MASCULIN AMATORI
- OPEN FEMININ EXPERTI AMATORI
AGE GROUP AMATORI
- M<18, M19-29, M30-39, M40-49, M50-59, M60+
- F<18, F19-29, F30-39, F40-49, F50-59, F60+
Drumul Vinului – 31 Octombrie, Seciu
Micul Drum al Vinului a devenit deja o Cursă Clasică. De ce mic? Pentru că acest drum al vinului continuă pe la Tătaru, Urlați, Ceptura, Tohani, Budureasca, Valea Călugărească, un fel de Toscană din Valea Prahovei. De ce cursă clasică? Pentru că majoritatea “șoselarilor” au ca obectiv această competiție, întrecerile încep pe Strava înainte de RGT Seciu și continuă până toamnă târziu. Crama Seciu din vârful deja celebrei cățărări ne oferă nouă, organizatorilor, găzduire în ziua competiției și vouă, oricând voiți, un loc minunat în care puteți petrece câteva minute (o bere) sau câteva ore (o masă serioasă + bere :)).
Traseul este destul de simplu. Un țur de circuit are 23.3 km. Startul se dă jos pe drumul Bucov-Plopu iar sosirea este sus la Cramă. Cei care nu au avut timp să acumuleze mii de kilometri până în aprilie ( octombrie anul acesta ), au la dispoziție Tura Scurtă cu o lungime de 63km = două tururi și jumătate = 3 urcări de Seciu.
Cei mai antrenați sunt provocați să participe la Tura Lungă, de 110km = 4 tururi și jumătate = 5 urcări de Seciu.
Premiile sunt pe măsură efortului însă anul acesta avem sponsori generoși care pregătesc și pentru cei mai buni cățărători cadouri atrăgătoare. (a 2a, a 3a, a 4a trecere peste linia de sosire vor reprezenta sprinturi de cățărare = tricou cu buline și premii speciale).
Noi vrem să vă dorim tuturor, picioare puternice, minte limpede și mare atenție pe coborâre!
Concurenții care nu sunt validați până la încheierea termenului de înscriere, nu vor lua startul în concurs, și nici nu vor puncta în clasamentul cupei RoadGrandTour.
Categorii
OPEN
- OPEN MASCULIN ELITE
- OPEN MASCULIN JUNIORI ELITE
- OPEN MASCULIN MASTER
- OPEN MASCULIN AMATORI
- OPEN FEMININ EXPERTI AMATORI
AGE GROUP AMATORI
- M<18, M19-29, M30-39, M40-49, M50-59, M60+
- F<18, F19-29, F30-39, F40-49, F50-59, F60+
Înscrieri pe www.roadgrandtour.ro.”