Zilele astea m-am tot gândit la implicarea pe care evenimentele sportive o au în dreptul comunităților în care se desfășoară și m-am gândit cu precădere la trei dintre acestea de care am reușit să mă apropii mai mult, ocazie cu care am aflat și mai multe detalii, evident.
Bikeathon – Țara Făgărașului – 08-09 iunie 2024 – MTB
Evenimentul este dincolo de a fi doar unul sportiv. În cadrul lui se strâng fonduri pentru susținerea unor proiecte care au drept scop evidențierea unicității Țării Făgărașului. Simpla participare la eveniment înseamnă și susținerea proiectelor acelei comunități și implicare în modelarea destinelor. Proiectele alese pentru a fi sprijinite sunt dintre cele mai diverse. Pentru anul viitor selecția va fi făcută la începutul lui 2024. Așa că dacă aveți idei și vreți să vă implicați oleacă mai mult în povestea asta vă invit să vă documentați mai bine pe www.bikeathon.ro, ocazie cu care poate faceți și ceva sugestii în jurul vostru. Important e să ne vedem acolo anul viitor pe 08 și 09 iunie 2024. Puteți considera că este ședința voastră de terapie prin voluntariat în 2024.
Urme pe play – Rășinari – 28 aprilie 2024 – trail running
Prima dată am aflat despre acest eveniment anul acesta la Făgăraș Rocks! Până în acel moment nu știam de existența lui. A fost un pic bizar pentru că mă tot învârt în lumea alergării montane. Chiar și așa tot mi-a scăpat. Dar am avut șansa să mă apropii și să aflu că evenimentul în sine își propune să arate celor care ajung acolo nu doar traseele din zona Rășinariului, ci chiar „sufletul” acelor zone. Pentru că nu e doar despre alergare montană, ci și despre tradiții locale, bucate specifice zonei și povești de la poalele Făgărașului. Sper din toată inima să ne vedem și acolo în 28 aprilie 2024. Cade în Duminica Floriilor Ortodoxe.
Poli Bike Challenge – 20 aprilie 2024 – ciclism șosea
Tot anul ăsta m-am intersectat pentru prima oară cu acest eveniment de ciclism de șosea și am fost uluit să văd ce desfășurare de forțe e pusă la dispoziție în chiar centrul Timișoarei. Organizarea este una impecabilă, traseul e desenat ca pentru un contratimp individual, iar atmosfera pe care o fac timișorenii pe traseu este ca la marile tururi. Vă invit așadar pe 20 aprilie la Timișoara să ne bucurăm împreună de acest eveniment și de surprizele care ni se pregătesc acolo. Zic surprize pentru că sunt direct implicat în unele pe care fabrica Corratec din Timișoara le pune la cale pentru acel weekend. Stați pe aproape că revin cu detalii.