AROMATERRE

AROMATERRE
Noi suntem Vero, Cipri și Tudor și pasiunea noastră sunt plantele aromatice. Deși am început abia în 2014 să cultivăm lavanda, ne-am jucat cu plantele în ghivece, în grădina bunicilor și apoi am trecut la lucruri serioase și am hotărât să transformăm o pasiune într-un mod de viață.
Am început să cultiv împreună cu soțul meu lavandă în comuna Pișchia, Jud. Timiș. Între timp ne-am extins cu culturi de salvie, busuioc, cimbru si oregano. Plantele sunt crescute natural, doar cu soare și apa ploilor, cu multă grijă și implicare. Am avut parte de multe provocări, de surprize plăcute dar și neplăcute cauzate de schimbările climatice, dar am continuat pentru că iubim ceea ce facem.
În 2015 s-a născut fiul nostru, Tudor care m-a făcut să privesc cu atenție ce se află în toate produsele de îngrijire atât pentru copii cât și pentru adulți. Tot în acel an am distilat pentru prima dată lavanda iar în anul următor, salvie și apoi busuioc. Plantele sunt distilate în curent de abur pentru a obține prețiosul ulei esențial și apa florală.
Aceste produse le-am încorporat în produsele de îngrijire pe care le producem. Am vrut să ofer în principal familiei produse naturale, cu ingrediente atent alese, nimic din ce nu e necesar.
Produsele Aromaterre au fost create cu gândul la Mama Natura și au la bază principiile active ale platelor cultivate de noi.
Vă aștept cu drag pentru mai multe detalii despre noi și produsele noastre. Părerile voastre sunt cele mai importante, ne ajută să creștem, să ne îmbunătățim produsele.
Nu ezitați să ne contactați sau să ne vizitați culturile.