GRĂDINA IELELOR

GRĂDINA IELELOR
E un areal imens, întins pe șase hectare, complet împrejmuit, păzit 24/24h, împărțit în trei zone: camping, glamping, evenimente. Fiecare dintre ele are propria rânduială, propria identitate, astfel încât, ajungâng la zona de glamping, să îți placă într-un mod diferit de cum îți plăcea când erai, să spunem, la corturi și rulote. Sau, când ești în zona de evenimente, să știi că ești acolo, fiindcă nimic altceva din Grădină nu seamănă cu spațiul acesta intens, de eveniment, unde pulsul activităților te țin treaz până seara târziu.


În cuvinte simple, Grădina Ielelor e locul potrivit pentru vacanța simplă, în natură, cu cortul sau rulota. E locul larg, verde, intim, care chiar există, care chiar se află pe Pământ. Așa că, de fapt, noi suntem concediul la care visai. Noi suntem wallpaper-ul de pe desktop. Noi suntem imaginea cu priveliști, aia idilică, la care te gândești când închizi ochii și visezi la tihnă. Noi suntem Grădina Ielelor, un vis posibil, gata împlinit. Poftiți la noi. Ușa de lemn, pe care veți intra, e ca ușile de pe vremuri. Va scârțâi a lemn vechi.