PURPLEVAGUE
Str. Principală, Nr. 28 , Badeni, DB

PURPLEVAGUE
Str. Principală, Nr. 28 , Badeni, DB
PurpleVague este transpunerea visului unei antreprenoare ce și-a dorit dintotdeauna un spațiu de cazare distinct, cu un design minuțios, dar care să lase întotdeauna senzația de „Acasă”. Un spațiu în completă armonie cu natura, care respectă legătura esențială dintre deconectare și reconectare. Un spațiu în care timpul stă în loc și totul se axează pe puterea momentului prezent.
PurpleVague nu este întâmplător, ne-a inspirat una dintre cele mai speciale și rare flori din Balcani, din genul botanic Rhododendron, popular numit și bujorul de munte.
Susținem la PurpleVague conceptul de Slow Travel și vrem să aducem noi valențe modului în care oamenii călătoresc la noi în țară, de la locul unde se cazează, timpul pe care și-l dedică până la impactul cât mai redus asupra ecosistemului. Dacă ar fi să alegem 3 aspecte care descriu perfect PurpleVague, acestea sunt liniștea, subtilitatea și grija față de ceea ce ne înconjoară.
Noi, la PurpleVague, trăim pentru momentele care cu greu pot fi descrise în cuvinte. Așa că am creat un spațiu de cazare inedit, la munte, pentru a te bucura pe deplin de momentele de relaxare. Hai să vezi cu ochii tăi despre ce vorbim!

Ce vei gasi la PurpleVague: o cazare inedită, aproape de București și Brașov, unde îți pui gândurile în ordine, un loc unde să explorezi unele dintre cele mai naturale și sălbatice zone din România, dar și un loc care îți face confortul accesibil în mijlocul naturii.
4 unități de cazare premium (de tip bungalow) și 2 camere standard, cu spațiu de până la 12 persoane, ce oferă o minunată panoramă asupra dealurilor runcene, cu livezi și pajiști ce le dau culoare, cu o liniște perturbată uneori de păsări curioase, pisici leneșe ce torc la soare sau adieri de vânt în coronamentul falnic al copacilor din zonă.
Deasemenea la PurpleVague putem găzdui evenimente intime, speciale, cu anumite tematici la alegere, pentru un număr de aproximativ 30-40 de persoane.

Dacă iubești movul atât de tare pe cât o facem noi și dacă te-ai regăsit măcar puțin în povestea noastă, pășește cu îndrăzneală în universul PurpleVague!