Chest. este o trupă de post-punk/noise rock formată în 2023, în Paris, Franța. Trupa este formată din 5 ingineri, care s-au întâlnit în facultate, iar datorită pasiunii comune pentru muzica zgomotoasă, au format acest proiect. Inițial proiectul reprezenta doar un hobby pentru ei, și astfel, în fiecare zi după ore, închiriau o sală de repetiții, unde realizau jam-session-uri până seara. După absolvire, cei cinci și-au dat seama că vor să continue cu muzica, așa că s-au închis în casă și s-au apucat să compună primele piese.
În 2024 au semnat cu casa de discuri Howlin Banana Records, iar câteva luni mai târziu, au lansat single-ul de debut, Self-Sabotage, care a stârnit numai reacții pozitive din partea publicațiilor. Câteva piese de pe material au ajuns în rotația câtorva radiouri franțuzești. În decembrie anul trecut au fost incluși în lista celor de la NME, Top 100 Emerging Artists That Should Be On Your Radar.
În cei doi ani de existență, cei cinci au reușit să cânte în mai multe cluburi mici din Paris, dar anul acesta au menționat în mai multe interviuri, că își propun să lanseze cel puțin două materiale discografice, și să cânte pe scenele marilor festivaluri Europene.
În prezent se pregătesc să lanseze EP-ul de debut, All Good Things End. Cea mai nouă piesă a lor se numește Blood On Your Doorstep.