Luvcat, sau după numele său din buletin, Sophie Morgan, este o artistă născută și crescută în Liverpool, Anglia. Sophie a fost expusă încă de mică la muzică, prin intermediul colecției de viniluri a tatălui său. Astfel, la vârsta de șase ani, artista s-a apucat să învețe să cânte la pian, iar undeva pe la 9 ani, a început să scrie și primele ei versuri.
De-a lungul timpului, Sophie a reușit să cânte pe la mai multe evenimente organizate de școală și liceu, iar acest lucru a făcut-o să-și dorească o carieră în muzică. Un moment important din parcursul ei muzical, spune ea, l-a reprezentat momentul în care a cântat la nunta unei prietene. Printre invitați se afla și artistul Simon Jones de la trupa The Verve, care i-a propus ulterior să colaboreze cu el pe câteva piese, în studioul său. Astfel, Sophie chiulea de la ore, pentru a ajunge la studio să înregistreze materialul de debut.
În 2016, Sophie a lansat primele două single-uri, Marionette și Quietly, care au atras atenția publicațiilor britanice. Astfel, la scurt timp, au ajuns în playlist-ul celor de la BBC 6Music și BBC Radio 1. Un an mai târziu a lansat EP-ul de debut, Annie, iar imediat după lansare, a plecat în primul ei tuneu prin Marea Britanie.
De-a lungul anilor, artista a reușit să cânte pe scenele unor festivaluri precum Warrington Music Festival, MOMO Festival, The Great Escape Festival și Neighbourhood Weekender. Printre influențele ei muzicale se numără artiști precum Leonard Cohen, Nick Cave, The Cure, My Chemical Romance, Joni Mitchell și Carole King.
În prezent lucrează la albumul de debut. Cea mai nouă piesă a ei se numește Love & Money.