Snõõper – STAR 69

Snõõper este o trupă punk formată în 2020, în Nashville, Tennessee. Trupa s-a format la inițiativa a doi artiști, Blair Tramel și Connor Cummins, care au început să colaboreze în pandemie pentru a realiza videoclipurile trupelor din scena locală de punk. Totuși, pe toată perioada lockdown-ului, cei doi și-au dat seama că au gusturi muzicale comune și-și doresc la fel de mult să susțină concerte live, așa că mica lor colaborare video a evoluat în trupa Snõõper. La începutul lui 2021 li s-au mai alăturat doi instrumentiști, iar proiectul și-a concretizat formula de cvartet. În același an, au lansat și primul EP, intitulat simplu, Snooper.

De-a lungul timpului, stilul trupei a fost descris de către critici drept ”egg punk” – o denumire care arată caracterul jucăuș și ciudat pe care trupa și l-a asumat încă de la început. Acest sound este acompaniat la concerte de un spectacol vizual deosebit: artiștii folosesc păpuși de hârtie pentru a le completa fundalul în timpul live-urilor sau ocazional, pentru a le arunca în public. Printre aceste păpuși se află și mascota lor: un gândac verde, realizat din papier-mâche, care este prezent la fiecare reprezentație.

În 2023 au semnat cu label-ul lui Jack White, Third Man Records, iar la scurt timp, au lansat albumul de debut, Super Snõõper. Imediat după lansare au plecat în primul lor turneu prin SUA.

Printre influențele lor muzicale se numără trupe precum Machine Girl, The Spits, The Coneheads, Devo și The Ramones.

Anul acesta au lansat cel de-al doilea album, Worldwide, iar acum se află într-un alt turneu de promovare. Cea mai nouă piesă a lor se numește STAR 69.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău