Blessing Jolie – 20teens

Blessing Jolie este o artistă și o compozitoare născută și crescută în Houston, Texas. Artista a fost pasionată de muzică din copilărie, luând lecții de chitară încă din școala generală. Mai târziu, prin liceu, a început să compună și primele piese, hotărând ulterior să le urce pe SoundCloud. Pe lângă acestea, artista și-a deschis și un cont de TikTok, unde uploada regulat filmulețe cu ea repetând, sau cu bucăți din piese nelansate. Cu toate acestea, Jolie a ținut muzica la nivel de hobby, ea studiind pentru a lucra în domeniul IT-ului. După absolvire, artista și-a dat seama că-și dorește să continue cu muzica full-time, așa că s-a închis în casă și a început să lucreze la un material de debut.

În 2022 a lansat EP-ul the girl next door, iar la scurt timp după, a plecat în primul ei turneu prin SUA. Stilul ei aparte a atras atenția producătorilor muzicali, dar și a ascultătorilor, formându-și astfel o bază solidă de fani. Materialul a fost lăudat de mai multe publicații, spunând că muzica ei ”reflectă atât profunzime emoțională, cât și fluiditate stilistică”. Mai multe piese de pe acest material au ajuns și în playlist-urile câtorva radiouri americane.

Anul acesta artista a semnat cu casa de discuri independentă Thirty Tigers, iar datorită acestui lucru, în vara anului acestuia a reușit să cânte în deschiderea turneului european al artistului Willie Watson.

Printre influențele lor muzicale se numără artiști precum Ed SheeranSZA, WILLOW, Tracy Chapman sau Alanis Morissette.

În prezent, artista lucrează la albumul de debut. Cea mai nouă piesă a sa se numește 20teens.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău