Koyo – Barely Here

Koyo sunt o formație de melodic hardcore și emo ce a luat naștere în anul 2020 în Stony Brook, Long Island, New York. Cei cinci prieteni din copilarie, foști membri în proiecte locale precum SeeYouSpaceCowboy, Typecaste, Rain of Salvation și Hangman, au pornit proiectul din pasiune, fără vreo intenție de a se lua prea în serios, dar au crescut în popularitate, ajungând să fie considerați un pilon de rezistență în scena locală de hardcore și emo. Influențele lor principale, observabile și în compozițiile lor sunt formații consacrate ale genului precum Taking Back Sunday, The Movielife și Silent Majority.

În ciuda pandemiei, au debutat în 2020 cu EP-ul Painting Words into Lines, urmat în 2021 de al 2-lea EP, Drives Out East. Ascensiunea lor rapidă a atras atenția label-ului Pure Noise Records, cu care cei cinci au semnat în 2022. În anul următor au lansat și albumul de debut, Would You Miss It.

În cei aproape șase ani de activitate, cvintetul a bifat prezența pe scenele festivalurilor precum Warped Tour, Reading Festival, Download, Camden Rocks, Leeds Festival, Sound And Fury, This is Hardcore, și multe altele și au susținut turnee alături de nume cunoscute precum Knocked Loose, Kublai Khan TX, Stick To Your Guns, Silverstein, Comeback Kid și mulți alții.

În prezent, Koyo tocmai au lansat luna trecută cel de-al doilea album, intitulat Barely Here, iar cea mai recentă piesa poartă același nume.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău