Mouth Ulcers sunt o nouă formație de dark post-punk și goth rock, ce a luat naștere ca experiment în Londra, Marea Britanie, în anul 2025, la inițiativa chitaristului și vocalistului Zak Watson. Acesta a redescoperit un folder cu riff-uri de chitară abandonate, iar într-un moment de impulsivitate, a decis să transforme una dintre ideile uitate într-o piesă. A decis să ia în serios proiectul și a căutat instrumentiști, în scurt timp solidificând formula de cvartet. Cei patru menționează ca influențe principale proiecte precum Joy Division, The Cure, Bauhaus, Twin Tribes și The Soft Moon.
La finalul lui 2025 au lansat primul lor single, “Western Horror Story“, iar la începutul acestui an au debutat pe scenă, la Grauzone Festival din Haga, Norvegia, în fața unei săli pline. Muzica lor a fost apreciată atât de public, cât și de critici, astfel ajungând în playlist-urile BBC 6 Music iar la scurt timp au semnat cu label-ul LAB Records. Deși un proiect încă la început de drum, cei patru au bifat prezența pe scenele festivalurilor precum Louder Than War Live, Get Together Festival și Dot To Dot, iar participarea lor a fost confirmată la Hit The City, din Norvegia.
În prezent, Mouth Ulcers pregătesc lansarea primului lor material discografic, sub forma unui EP despre care cei patru spun că a fost puternic inspirat de filmul STALKER, al lui Andrei Tarkovsky. Cea mai recentă piesă a lor este cea care dă și numele EP-ului de debut, “Closer To You“