Cătun sunt o formație ce a luat naștere în Iași, la începutul lui 2024, la inițiativa vocalistului și a chitaristului în urma unei sesiuni de repetiții comune. Muzica lor îmbină elemente de hard rock, metal, rock alternativ și pop rock, iar numele proiectului provine de la o mică localitate din care bateristul îl ridică pe bassist în drum spre sala de repetiții din Iași. Deși formația este localizată în Iași, membrii provin din diverse orașe și localități, iar cei cinci susțin că “sediul lor principal“ este în Boroaia, un sat din județul Suceava unde aceștia se întâlnesc des pentru a compune și repeta.
În toamna lui 2024 au debutat cu single-ul “Nisipuri“, sub label-ul Maimu Records, iar în aceeași toamnă au participat la competiția dedicată noilor talente Rock‘N’Iași – “You(ths) break the stage”, unde s-au clasat pe locul 2, succes ce le-a asigurat prezența pe scena principală a festivalului Rock‘N’Iași în anul 2025.
În prezent, Cătun tocmai au lansat albumul lor de debut, “Drumuri și Umbre“, și susțin un turneu național de promovare a materialului, iar cea mai recentă piesă a lor este intitulată “Zori“.