Azi vă dăm noua piesă a lui Anderson Paak, King James. Pentru cei ce încă nu-l știu, el e un băiat din California ce a fost nominalizat la premiile Grammy pentru Best Urban Contemporary Album, asta în 2016. Prima apariție a lui în public a fost când era mic și cânta la tobe, la biserica unde mergea familia lui. Pe lângă uniforma de muzician, el obișnuia să o poarte și pe cea de profesor, predând muzică la școală. Ulterior, a lucrat pentru o fermă de marijuana de unde a fost concediat, astfel că a ajuns pe străzi împreună cu familia. Totuși, lucrurile au început să meargă în direcția bună în curând, reușind să facă suficienți bani din cântări și producție muzicală. A scos până acum șase materiale disografice, următorul fiind programat să apară pe 12 aprilie. Piesa King James este extrasă de pe viitorul album, Ventura.