Ethel, sau după numele său complet Ethel Nass, este o artistă și o compozitoare originară din Paris, Franța. Ethel a crescut într-o casă de muzicieni, tatăl, bunicul și străbunicul ei fiind la rândul lor cântăreți. Astfel, artista și-a petrecut majoritatea copilăriei prin studiouri de înregistrări și pe la repetiții de trupe. Tot atunci și-a dezvoltat o pasiune pentru cântat și dansat, în timp ce urmărea la televizor canalul MTV.
Deși a avut această deschidere față de muzică de mică, artista s-a apucat serios de cariera ei abia în 2023, când a lansat primul single, Pixie Dust. În perioada aceea lucra și la un material de debut.
Anul trecut a reușit să semneze cu casa de discuri +1 Records, iar la câteva luni distanță a lansat și primul EP, The Burden of Fever Dreams. Piesele lui Ethel sunt în engleză, aceasta refuzând să scrie în limba ei maternă. Mai multe piese de pe material ajuns în playlist-urile de la BBC Radio 1 și 6Music.
Artista a spus în mai multe interviuri că la începutul carierei a încercat din răsputeri să compună în franceză, însă fiecare strofă i se părea penibilă. În toamna lui 2024 a început să colaboreze cu producătorul Banshee The Great, care a îndemnat-o să scrie în limba engleză, pentru a avea o deschidere mai mare la public.
Anul acesta continuă să lanseze piese alături de Banshee, iar ocazional, îi oferă credit în titlurile lor, pentru a sublinia parteneriatul care, în opinia ei, i-a schimbat cariera. Printre influențele ei muzicale se numără artiști precum Lauryn Hill, D’Angelo, Erykah Badu, James Blake și Kendrick Lamar.
În prezent lucrează la albumul de debut. Cea mai nouă piesă a ei se numește Sorted.