HighSchool este un trio de pop-punk, format în 2021, în Melbourne, Australia. Trupa s-a format defapt în pandemie, la inițiativa a doi prieteni, Rory și Luke, ambii fiind la momentul acela muzicieni amatori. S-au întâlnit prin intermediul grupurilor lor de prieteni și pentru că aveau gusturi muzicale comune și o mare dorință de a cânta live, s-au hotărât să creeze acest proiect.
După mai multe jam-session-uri realizate împreună, cei doi și-au dat seama că sound-ul lor este incomplet. Astfel, li s-a alăturat Lili, sora lui Rory, la voce, proiectul concretizându-și formula de trio. Pe toată perioada lockdown-ului, dar și la început de 2021, cei trei s-au închis în casă și s-au apucat să compună primele lor piese. La scurt timp, au lansat și EP-ul de debut, Forever at Last, care a atras atenția mai multor critici. Câteva piese de pe material, au ajuns în playlist-ul celor de la Triple J Radio, dar au ajuns și la BBC Radio 1 și 6Music. Ei spun că muzica lor este menită să rezoneze cu adolescenții, deoarece reflectă foarte bine povara amalgamului de emoții pe care aceștia o poartă zilnic, în această etapă a vieții. De aceea se și numește proiectul HighSchool. Sau cel puțin asta susțin ei.
În 2022 s-au mutat la Londra pentru a avea acces la scena muzicală de acolo, iar în același an, au semnat cu casa de discuri PIAS Recordings. Anul trecut au lansat cel de-al doilea EP, Accelerator, urmând să plece în primul lor turneu prin Marea Britanie și Europa.
Printre influențele lor muzicale se numără trupe precum The Cure, Orchestral Manoeuvres in the Dark și Dry Cleaning. În prezent lucrează la albumul de debut.
Cea mai nouă piesă a lor se numește One Lucky Man.