Le Shiv este o trupă de indie-rock, formată în 2018, în Sydney, Australia. Cei patru membri s-au cunoscut prin intermediul scenei muzicale underground din Sydney. Pentru că se întâlneau des pe la concerte, aceștia s-au împrietenit rapid, iar după mai multe seri petrecute împreună, comparându-și gusturile muzicale, au hotărât să înceapă acest proiect. Astfel, timp de doi ani cei patru se întâlneau regulat pentru a lucra la piese, aceștia concentrându-se mai mult pe compus decât pe alte detalii precum strategiile de promovare. De asemenea, au menționat în mai multe interviuri că pandemia le-a dat și mai mult timp pentru a-și forma un sound al lor.
În 2021 au lansat primele patru single-uri și au început ușor-ușor să susțină mai multe concerte pe scenele DIY din oraș. Piesele lor au ajuns și pe la urechile criticilor și publicațiilor de muzică, spunând despre ei că ”fac parte din generația nouă de muzicieni care se chinuie să resusciteze grunge-ul și le iese”.
Pe măsură ce au devenit din ce în ce mai populari, au reușit să cânte pe scena festivalului Yours & Owls Festival din Sydney. Au traversat și oceanul și au ajuns în SUA, mai specific în Los Angeles, unde, pe lângă show-urile lor stand-alone, au deschis concertele trupelor Ocean Alley, Lime Cordiale, Skegss, Grouplove, Royel Otis.
Printre influențele lor muzicale se numără artiști precum The Strokes, Arctic Monkeys, The Libertines, The Growlers, The Velvet Underground, The Clash, The Rolling Stones, The Doors, Tame Impala și Oasis.
În prezent lucrează la albumul de debut. Cea mai nouă piesă a lor se numește Chain My Heart To Plastic.