Polystate este o trupă de alternative-metal, ce a luat naștere în 2022, în orașul Bacău. Trupa s-a format încet dar organic, după ce basistul a pus un anunț pe site-ul Romanian Guitarist Comunity. Timp de un an de zile, trupa a suferit destul de multe schimbări, iar abia în 2023 au ajuns la formula actuală de cvintet. Cei cinci susțin că muzica a reprezentat o mare parte din viața lor, așa că mereu au simțit nevoia să o exprime live. Astfel, membrii creează melodii menite să genereze emoții nemărginite, dând astfel un impact profund asupra gândurilor și sufletelor fiecărui ascultător.
Fiind trupă relativ nouă, majoritatea concertelor lor au fost susținute în Bacău și în zonele adiacente. Câteva apariții notabile au fost când au cântat la Festivalul Young Island din 2024. Pe lângă acesta, au reușit să mai cânte și în deschiderea concertelor formației Beauty And The Rat, în Iași și Bacău.
Anul acesta au câștigat Premiul I la categoria ”Metal & Extreme” a competiției Band Clash, desfășurată în cadrul festivalului Odyssea Rock Fusion din stațiunea Venus. Cu această ocazie și-au confirmat prezența și la ediția următoare din 2026.
Din punct de vedere discografic, Polystate nu au lansat niciun album până la ora actuală, însă pe tot parcursul anului acestuia s-au concentrat pe lansarea primului EP. Printre influențele lor muzicale se numără trupe precum Limp Bizkit, Wu Tang Clan, Korn, Lamb Of God, Bring Me The Horizon, Coma, H8 și Implant Pentru Refuz.
Cea mai nouă piesă a lor, care anunță și materialul, se numește No Regrets.
Super tare trupa, au un vibe care face toti banii…
Keep up the good work!!🫡👏🏻
Suna foarte bine!!