The Royston Club este o trupă de indie-rock, formată în 2019, în Wrexham, Țara Galilor. Trupa s-a format la inițiativa a trei prieteni din copilărie, care împărtășeau o pasiune comună pentru muzica indie. Pe timpul liceului, trupa a activat ca trio, și au reușit să cânte pe la mai multe petreceri organizate de colegii lor. Totuși, după absolvire, membrii și-au dat seama că vor să continue pe calea muzicii, așa că după mai multe căutări, trupa și-a concretizat, într-un final, formula de cvartet.
La finalul lui 2019 au lansat primele single-uri, Shawshank și Kerosene, care au atras rapid atenția criticilor. Cei patru aveau în plan să plece într-un prim turneu prin Țara Galilor, însă acesta a fost anulat din cauza pandemiei. Astfel, având foarte mult timp liber la dispoziție, membrii s-au închis în case și s-au apucat să lucreze la un prim material. În 2021 au lansat EP-ul This State I’m In, care a fost înregistrat la Parr Street Studios în Liverpool, locul unde cei patru îți realizau, de obicei, repetițiile.
În 2023, au semnat cu Modern Sky Records, iar la câteva luni distanță, au lansat albumul de debut, Shaking Hips and Crashing Cars. Pentru a-l promova, trupa a plecat în primul lor turneu prin Marea Britanie și Europa. Mai multe piese de pe album au ajuns în playlist-urile celor de la BBC Radio 1, 6Music și X Radio.
De-a lungul timpului, cei patru au cântat pe scenele unor festivaluri precum Glastonbury, Reading Festival, Neighbourhood Weekender, Leeds Festival, Pinkpop Festival, Latitude Festival, plus multe altele. Printre influențele lor muzicale se numără trupe precum The Strokes, The Libertines, Kings of Leon, The Smiths, Arctic Monkeys și Sports Team.
În prezent se pregătesc să lanseze cel de-al doilea album. Cea mai nouă piesă a lor se numește Glued To The Bed.