
WesGhost este un artist și un producător de muzică pop-punk și hip-hop, născut și crescut în zona de Midwest a Statelor Unite. Artistul a devenit cunoscut datorită prezenței sale scenice anonime, el prezentându-se numai cu o cagulă pe față. Artistul a susținut în mai multe interviuri că își menține identitatea secretă, deoarece a crescut într-un carter rău famat și nu-și dorește să atragă atenția asupra sa, sau a familiei sale, ci asupra creațiilor lui.
Totuși, de-a lungul timpului, a menționat că în copilărie, a avut parte de bullying la școală și la liceu, iar singurul mod în care a putut să-și proceseze emoțiile, a fost prin scris. Pe la 15 ani a ascultat pentru prima dată piesa The Scientist a celor de la Coldplay, iar acest lucru l-a îndemnat să-și transforme versurile în piese întregi, și să-și construiască o carieră în muzică.
În 2023, a lansat single-ul Sleepwalking, iar la scurt timp, a lansat si EP-ul de debut, FACELESS. Toate piesele de pe material sunt înregistrate și produse chiar de WesGhost, în dormitorul său, adăugând astfel la identitatea sa anonimă, particula de artist DIY. Materialul a atras atenția mai multor publicații americane, care au spus despre el că ”operele sale explorează teme importante precum importanța sănătății mintale, sau zbuciumul interior, având versuri care te alină, dar te și ceartă simultan”.
Anul acesta a lansat primul său album, DON’T WORRY, I’LL BE FINE, iar acum se află în turneu prin SUA.
Cea mai nouă piesă a lui se numește BRAINDEAD.
Youtube
108 like-uri