Bad Suns sunt niște americani californieni peste care probabil ai dat odată cu piesa ”Cardiac Arrest” care s-a tot auzit pe Guerrilla. Ei spun că își trag influențele din muzica celor de la The Cure sau Elvis Costello. Au scos două albume de studio până acum, ultimul fiind lansat în 2016. Au trecut deja 3 ani de atunci, așa că trupa are acum în pregătire un nou material, anunțat de piesa ”Away We Go”. Melodia e una optimistă, declară ei, fiind despre cum să rămâi cu zâmbetul pe buze într-o lume haotică.