d4vd – Where Did You Go?

D4vd, sau după numele său din buletin, David Anthony Burke, este un artist și un producător născut și crescut în Houston, Texas. David s-a apucat de muzică în 2021, când a început să învețe producție muzicală, cu ajutorul tutorialelor de pe YouTube. Tot atunci, a început să creeze montaje video cu jocul Fortnite, iar pentru a evita problemele legate de copywriting, refăcea singur diferite piese cunoscute în dormitorul surorii sale, pe care mai apoi le adăuga în aceste video-uri. La insistențele mamei sale, David a început să lucreze la primele lui piese originale, pe care ulterior le posta pe YouTube și TikTok.

În 2022 a lansat primele două single -uri, You and I și Take Me To The Sun, care au devenit virale pe TikTok. Piesele au atras atenția publicațiilor americane, iar la scurt timp cele două au ocupat locurile 3 și respectiv 4 în top-ul Billboard’s Hot Alternative Songs. Astfel, în toamna lui 2022, David a semnat cu cei de la Interscope Records.

Un an mai târziu, în 2023 a lansat EP-ul de debut, Petals to Thorns, iar imediat după lansare a plecat în primul său turneu prin SUA. Materialul a atins numărul 105 în topul Billboard 200, iar câteva piese de pe el au intrat în rotația mai multor radiouri americane.

De-a lungul timpului, David a cântat pe scenele unor festivaluri precum Coachella, Laneway Festival în Australia, Bonnaroo Music & Arts Festival. De asemenea a cântat alături de artista SZA în cadrul turneului ei SOS TOUR și a reușit să susțină un concert în cadrul Milan Fashion Week.

Printre influențele lui se numără artiști precum Travis Scott, The Neighborhood, Joji, Paramore, My Chemical Romance și Blink-182.

În prezent a lansat albumul de debut, iar acum se află într-un turneu de promovare. Cea mai nouă piesă a lui se numește Where Did You Go?

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău