Edgehill este o trupă de rock alternativ și indie, formată în 2021, în Nashville, Tennessee. Proiectul s-a format la inițiativa a doi colegi de facultate, Christ și Jake, care s-au întâlnit la un jam session organizat de prietenii lor. La scurt timp după ce au făcut cunoștință, au realizat că au gusturi muzicale comune, așa că s-au apucat să scrie împreună primele versuri. Pe măsură ce au dat formă unor demo-uri de piese, cei doi au realizat că mai au nevoie de un membru – un toboșar. Astfel, l-au recrutat pe prietenul lor comun, Aidan. Numele trupei provine de la strada ”Edgehill Avenue” de lângă facultatea la care cei trei sunt studenți.
În 2022 au lansat primul lor single, Shooting Glances, iar ușor-ușor au început să cânte pe la petrecerile organizate în campus, la zilele de naștere ale colegilor și în diferite venue-uri mici. În același timp își promovau muzica în mediul online, încercând să strângă cât mai multă lume la concerte. Piesa a crescut organic ca nivel de stream-uri pe Spotify și Soundcloud, acumulând destul de multe reacții pentru o trupă la început.
În 2024 au semnat cu Big Loud Rock, iar la câteva luni distanță, au plecat în primul lor turneu prin SUA. Pe lângă concertele stand-alone, au cântat și în deschiderea artiștilor KALEO, Worry Club, The Hails și Dogpark. De asemenea, au bifat și scenele festivalurilor Let’s Go Music Festival, Summerfest, Swamp Showcase și Concerts in the Park.
Printre influențele lor muzicale se numără Radiohead, The Beatles, Pinegrove și The Backseat Lovers.
Anul acesta au lansat albumul de debut Ode To The Greyhouse, iar în prezent se află în plin turneu de promovare prin SUA și Canada. Cea mai nouă piesă a lor se numește What’s the Appropriate Length of this Argument?