Milk. este o trupă de alternative-pop formată în 2019, în Dublin. Inițial, trupa s-a format în 2018, însă cei patru susțin că au așteptat momentul potrivit pentru a se lansa pe scena muzicală locală. Astfel, pentru ei, momentul de start a fost în anul 2019, când au lansat single-ul de debut, Drama Queen. După lansare, mai multe publicații britanice le-au comparat stilul cu cel al trupelor The 1975, Foals, U2 sau The Japanese House.
Cei patru combină elemente de alternative-pop și R&B cu muzica electronică, obținând un sound nuanțat, specific pentru ”o lume care evoluează din ce în ce mai rapid”, după cum susțin chiar ei.
În pandemie, n-au avut de ales, decât să se închidă în casă și să compună piese noi, iar abia anul trecut au lansat materialul de debut, 1, The EP. Materialul a fost bine primit de către critici, dar si de public, și astfel, la finalul lui 2022, trupa a plecat în primul turneu de promovare prin UK și Irlanda.
Anul acesta au susținut primele concerte sold-out în New York și Los Angeles, dar au bifat și câteva festivaluri din State, precum South by Southwest și Electric Picnic.
În prezent lucrează la al doilea EP. Cea mai nouă piesă a lor se numește London.