Paul Tihan – O PANĂ CE MÂNGÂIE

Paul Tihan este un artist de poetry-rock, născut și crescut în Iași. După parcursul pur acustic pe care l-a avut în trecut, Paul și-a transformat proiectul într-o trupă, pentru că ”din punct de vedere muzical, accentuează mai bine gândurile și experiențele sale”.

În 2021, au lansat albumul de debut, Culorile Tale. Trupa susține că după lansarea acestui material, și-au concretizat formula de cvintet. Paul a păstrat numele său ca nume al band-ului pentru că, la momentul acela de post-pandemie, atât el, cât și restul membrilor, încă încercau să se regăsească în această nouă formulă. Muzica lor, spun ei, nu se încadrează într-un gen muzical anume, ci este mai mult o călătorie desfăcută în capitole ce prezintă straturile subtile ale vieții.

În prezent, trupa se pregătește să lanseze un nou album, DIN NOILE CĂDERI AM SĂ ADUN TOT ZBORUL, care va fi disponibil pe platforme la începutul lunii martie. Paul spune despre acest material că vrea să scoată în evidență zbuciumul și haosul pe care îl avem cu noi înșine, ce crește în forme clare și mai apoi vindecătoare. Tot în luna martie, albumul se va bucura și de un turneu prin mai multe orașe din țară.

Cea mai nouă piesă a lor se numește O pană ce mângăie.

9 comentarii
    Ana Maria

    Melodia aceasta nu e doar o simplă înșiruire de note și versuri, ci o călătorie emoțională care îți atinge fiecare fir de suflet. Fiecare notă e ca un ecou al trăirilor noastre, iar versurile pătrund adânc în inimă. Video-ul care însoțește această melodie este ca o poveste vizuală ce completează și amplifică fiecare emoție și fiecare gând pe care melodia îl trezește în noi. Este o experiență ce ne lasă cu sufletul îmbogățit și inima plină de recunoștință pentru frumusețea și profunzimea artei.

    Ionela

    Când îi vedem pe Paul Tihan și Andra Andriucă în studio la Bogdan Șerban? 🙂

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău