The Bends – Smoking In Bed

The Bends este o trupă de indie rock și alt-rock formată în 2020, în Baton Rouge, Louisiana. Patru colegi de facultate au format acest proiect datorită pasiunii comune față de muzica rock a anilor ’90. Numele trupei provine de la cel de-al doilea album al trupei Radiohead, lansat în 1995.

Primele lor apariții au fost prin căminele facultăților, la petrecerile organizate de colegii lor sau de alți studenți, plus diferite zile de naștere. Totuși primul lor concert a fost într-un mic club de studenți din localitate, unde au cântat în fața a 800 de oameni. Cu ajutorul comunităților de muzică indie din sudul Statelor Unite, în perioada următoare, cei patru au reușit să plece într-un fel de turneu, cântând în venue-uri mici pentru trupe emergente.

În 2024 au lansat primul lor single, Makeup, care, la scurt timp, a ajuns în Top 5 Spotify Viral Chart, ajutând trupa să iasă din circuitul local al orașului lor. Un an mai târziu au lansat și EP-ul de debut, Leeward Drive, care a atras atenția criticilor. Astfel, anul acesta au semnat cu divizia din Nashville a label-ului Warner Records.

Tot anul acesta au cântat pe scena festivalului Lollapalooza, reprezentând un pas foarte important în cariera lor de până acum. De-a lungul timpului, pe lângă aparițiile la diferite showcase-uri, au mai reușit să deschidă concertele trupelor Houndmouth și Ole 60.

Printre influențele lor muzicale se numără artiști precum The Strokes, Kings of Leon, Cage the Elephant și Radiohead.

În prezent lucrează la albumul de debut. Cea mai nouă piesă a lor se numește Smoking In Bed.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău