Guerrilla Talks cu Mihai Dobrovolschi / invitați Vlad Zamfirescu și Mircea Diaconu - 29.11.2021

Pe 29 noiembrie Radio Guerrilla a împlinit 17 ani. Iar de ziua noastră, ne-am dat în spectacol.

Cu tot cu invitații din Guerrilla Talks și anume actorii Mircea Diaconu și Vlad Zamfirescu, care este și directorul Teatrului Bulandra.

În premieră absolută, Teatrul Bulandra a prezentat la Radio Guerrilla înregistrarea audio integrală a spectacolului ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale în regia lui Liviu Ciulei din 1972. Am avut parte de trei ore de maiestate în compania: Toma Caragiu (Ştefan Tipătescu), Liviu Ciulei (Agamemnon Dandanache), Petre Gheorghiu (Zaharia Trahanache), Rodica Tapalagă (Zoe Trahanache), Octavian Cotescu (Nae Caţavencu), Ştefan Bănică (Ghiţă Pristanda), Aurel Cioranu (Un cetăţean turmentat), Dem Rădulescu (Tache Farfuridi), Mircea Diaconu (Iordache Brânzovenescu), Misail Chiriţă (Ionescu), Simion Hetea (Popescu).

La mulți ani nouă, tuturor celor care simțim la fel. Binili Învinge! Trebuie.

Luni și Miercuri
09:00 - 10:00