Podcast #ROZ155 cu Hilde Tudora și Carla-Maria Teaha

Marți, la #ROZ, am cunoscut-o pe Hilde Tudora, una dintre cele mai active voci din România care promovează adopția animalelor și bunăstarea lor. După o carieră în televiziune, ca jurnalist, Hilde a trecut de la documentarea problemelor la rezolvarea lor, iar astăzi coordonează Direcția pentru Protecția Animalelor Ilfov. Împreună cu echipa ei, a lansat campanii precum „Umple golul din viața ta”, preluată în peste 20 de țări, programe ample de sterilizare gratuită, programul dedicat elevilor „Ora cu și pentru animale”, dar și demersul legislativ „Respect pentru animale”, care își propune să oprească eutanasierile în masă și să schimbe statutul juridic al animalelor în România, de la obiecte la ființe. 🐶

Am discutat despre miracolul celei de-a doua șanse dar și despre rolul educației în schimbarea mentalităților.

P.S. invitata Carlei și mama lui Alfie a fost și primul reprezentant al administrației publice din România invitat să vorbească în Parlamentul Marii Britanii, ca exemplu de bune practici.

Marti
19:00 - 21:00