Podcast #ROZ161 cu Erika Norheim și Carla-Maria Teaha

Marți, la #ROZ, ați ascultat o poveste pe cât de cutremurătoare, pe atât de optimistă, care ne reamintește încă o dată că „binili învinge”. Erika Norheim este dovada vie că trecutul nu îți definește viitorul, ci poate deveni temelia unei construcții remarcabile. Născută la Deva și stabilită de aproape două decenii în Norvegia, Erika a parcurs drumul de la o copilărie marcată de lipsuri și abandon, într-un sistem care a eșuat în a o proteja, la o carieră universitară de excepție în inima Nordului. Consilier academic la Universitatea din Agder, cu un parcurs interdisciplinar fascinant - de la licențe în Istorie și Literatură, la un Master în Engleză și un EMBA în desfășurare - ea ne demonstrează că educația este singura cale reală de evadare dintr-un destin sumbru. Erika nu s-a temut să cerceteze cele mai incomode teme, de la manuscrisele de la Marea Moartă până la episoade negre din istoria României, precum sclavia romilor, interzicerea avorturilor sau mineriadele, primind diploma de excelență pentru implicarea ei academică și comunitară.

Am vorbit cu o mamă a trei copii, un spirit enciclopedic și o supraviețuitoare care a ales să rupă tăcerea. Erika ne-a oferit, în exclusivitate, mărturii tulburătoare despre anii petrecuți în centrul de plasament, despre procesul dur al emigrării și despre cum se poate reconstrui o identitate de succes chiar și atunci când pleci de la zero și am analizat contrastul dintre România și Norvegia prin ochii unei femei care a reușit să își schimbe cursul destinului, transformându-și durerea în superputerea ei. ✨🎙️

Marti
19:00 - 21:00