Liviu Giosan, cercetător la Woods Hole Oceanographic Institution în Statele Unite și profesor de geologie marină în cadrul programului doctoral comun cu Massachusetts Institute of Technology, va susține luni, 25 februarie, ora 18.30, o conferință pe tema „Epoca omului – Apocalipsă sau pace universală?“. Conferința va fi urmată de un dialog cu Marian Voicu, jurnalist cu peste 20 de ani de experianță în televiziune şi radio și realizator de filme documentare.
Cutremure, secete, înghețuri, potop, urgii ale Apocalipsei și forțe ale Naturii au acum un rival la scară planetară: OMUL. O incursiune personală din preistorie până în prezent, din Africa până în India, de la Oceanul Arctic la Marea Neagră, în căutarea viitorului omenirii.
Întâlnirea va fi prezentată de Mirela Nagat, jurnalist cultural și realizator al emisiunii „Cooltura“ la TVR1.
LIVIU GIOSAN este cercetător la Woods Hole Oceanographic Institution în Statele Unite și predă geologia marină în cadrul programului doctoral comun cu Massachusetts Institute of Technology. Născut în Bucovina, a studiat la Universitatea din București și State University of New York. Și-a început cariera lucrând în Delta Dunării și pe Marea Neagră, după care a condus sau a participat la expediții oceanografice, precum și la campanii pe uscat, studiind deltele lumii de la Oceanul Înghețat până la Marea Japoniei și interiorul Africii. Cercetările sale, dedicate relațiilor dintre geologie, climat și civilizații au fost publicate în jurnale științifice și monografii de prim rang. Principalele sale contribuții, semnalate printre altele de National Geographic, Discovery, NY Times, sau BBC, includ descoperirea unui nou tip de deltă, demonstrarea efectelor deforestării asupra evoluției Deltei Dunării și Mării Negre, reconstrucția regimului istoric al inundațiilor pe fluviul Mississippi și înțelegerea cauzelor climatice ale dezvoltării și decăderii civilizațiilor Indiei.
MARIAN VOICU lucrează de peste 20 de ani în televiziune şi radio. Timp de zece ani a realizat documentare pentru TVR despre comunităţile româneşti – de la istroromâni şi aromâni până la românii de peste Bug şi cei din Federaţia Rusă. Este primul jurnalist român care a filmat în Sudan, Uganda şi Siberia. A realizat Interviurile Europa FM. A fost manager de proiect la Radio România Chişinău. A primit mai multe premii naţionale şi internaţionale, cel mai recent fiind Medalia de aur din partea Asociaţiei Corespondenţilor ONU pentru documentarul „Exodul: O tragedie siriană“. A fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de cavaler. Printre cele mai recente filme documentare se numără „Torna, torna, fratre! Istoria aromânilor spusă de ei înşişi“, „Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani“, „Serbia după război: În căutarea adevărului“. În 2016 publică la Editura Humanitas volumul „Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani“, iar în 2018 „Matrioska mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism“.
Biletul pentru eveniment costă 25 de lei, iar abonamentele pentru toată seria de șapte conferințe, 150 de lei, și sunt în vânzare la casa de bilete și pe site-ul Filarmonicii George Enescu.
Festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim“ este organizat de Fundația Humanitas Aqua Forte în parteneriat cu Ateneul Român și Asociația ARCCA.