Chestionar #ROZ cu Alexandra Răureanu

În eterul feminin vine o aducătoare de bucurie. O tânără de 34 de ani, născută în Târgoviște și mutată în București, care își dedică fiecare zi copiilor din spitalele de oncologie pediatrică. Alexandra Răureanu avea 25 de ani când a renunțat la munca în corporație și s-a hotărât să aducă bucurie în secțiile de oncologie ale spitalelor „Marie Curie”, Institutul Clinic Fundeni şi Institutul Oncologic din București. Organizează petreceri tematice pentru ei, zile de naștere (am aflat că în februarie vor fi deja 3 aniversări), revelionul, le duce fructe, scutece, produse de igienă, prosoape sau alte lucruri care lipsesc din spital. O zi cu fapte bune este un alt proiect al asociației ei prin care îşi propune să-i învețe pe copii despre alimentaţia sănătoasă, igienă, dar şi alte noţiuni care să îi ajute atât în spital, cât şi după spitalizare.

Cu o experiență de peste 7 ani ca voluntar, Alexandra e mereu plină de energie și spune că până să înceapă acțiunile de voluntariat era ne-om, nu cunoștea cu adevărat viața.

Vă invităm să descoperiți acest suflet-exemplu, după 7 seara, numai la Radio Guerrilla. În continuare Alexandra și chestionarul emisiunii:

1. Cine nu ești tu?

Nu sunt un om curajos.

2Dacă te-ai mai naște o dată și ai avea posibilitatea să iți alegi sexul, ce ai alege?

Tot femeie.

3. De ce?

Pentru că aș vrea sș am în ADN-ul meu uman calitățile feminității. Îmi plac blândețea, bunătatea, mai ales instinctul matern pe care aș dori să îl port cu mine și în mine mereu.

4. Din ce ți-ai câștigat primii bani?

Din munca la corporația Orange.

5. Cu ce e diferă viața ta fața de cum ți-ai imaginat-o în copilărie?

Cu tot! Când eram mică am fost pe rând profesoară și apoi Andreea Esca, prezentam știrile păpușilor – trebuie să facă cineva și treaba asta…

6. Ce ai vrea să nu te mai întrebe niciodată oamenii?

Dacă imi este greu.

7. Gheișă sau fată în casă?

Ambele. Depinde de context.

8. Cel mai fain sfat pe care l-ai primit de la bunica ta?

Să fiu om bun.

9. La ce crezi că se gândesc oamenii când se uită la tine pentru prima oară?

Cred că pun egal între mine și mersul în spitale, nu știu dacă mă văd pe mine ca persoană independentă de asta. Fata cu copiii. Mi s-a mai spus și “mama la copii”- asta e ce mai aproape de sufletul meu. Sper că până la finalul vieții mele să ajung să zică “aducătoare de bucurie”.

10. Cum ar trebui să fii și nu ești?

Ar trebui să fiu un om bun. Mă străduiesc.

11. Peste cine ai vrea să dai în baie „din greșeală”?

Aș vrea să dau peste Chris Martin.

12. Ce trebuie să facă un bărbat pentru a-ți atrage atenția? Dar o femeie?

Un bărbat pentru a-mi trage atenție trebuie să fie înalt și să aibă ochii blânzi. Iar o femeie: mersul și gesturile fine. Îmi plac bărbați masculini și femeile feminine ca să zic așa – ca atitudine; doamnele de altă dată care atunci când pășeau ziceai că merg pe aer.

13. Care ți se pare cel mai nasol lucru la a fi femeie. Dar cel mai mișto lucru?

Cred că cel mai mișto lucru la o femeie este întreaga noastră ființă. Predispoziția noastră naturală de a iubi blând și cu răbdare și înțelegător. Și pantofii cu toc! Cel mai nasol: PMS! All the way!

14. La ce “treabă bărbătească” te descurci mai bine decât ei? 

Abia reușesc să duc la bun sfârșit treburi femeiești. Treburi bărbătești în niciun caz.

15. Cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut în ultimele 24 de ore?

Aici aș avea niște povești…Dar în ultimele 24 de ore am trimis un mail unei doamne, dintr-o corporație din străinătate, fără attachments.

Carla-Maria Teaha
Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

1 comentariu
    Roxana

    Bună seara! Să știti că Alexandra este randunica puiutilor cu branulici, pentru că le poartă de grijă! Parintii si copiii o iubesc tare, este cel mai iubitor si empatic om pe care il stiu!

    Mă bucur ca o aveti invitată! Succes!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine