La începutul săptămânii am lansat ultima temă a celui de-al cincilea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: “La metrou, i-am auzit vocea. M-am întors și…” – continuă povestea.
Concursul se încheie astăzi, 17 martie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineața de mâine, 18 martie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
La metrou, i-am auzit vocea. M-am întors şi universul a înghețat brusc, deși înăuntru totul fierbea. Ochii mi se măriseră, inima nu mai asculta de nimic, nici de rațiune, nici de bun simț, nici de avertismentele celor dinainte. Emoția, regina și tirana noastră, îmi cuprinsese picioarele cu o îmbrățişare din care nu putea să iasă nimic bun: atunci când am făcut primul pas spre ea, m-am împiedicat şi am căzut. Metroul sosi în stație şi oamenii, care încă râdeau de mine, au urcat. Ea nu. Nici nu râdea precum ceilalți.
Stătea pe marginea peronului şi se uita la mine, cel rușinat, cel prăbușit. Atunci am ştiut că eram legat pentru totdeauna. Nu pot descrie senzațiile trăite atunci când ea s-a apropiat pe când eu îmi feream privirea. Poeții au încercat, unii chiar au reuşit, în parte, să exprime puterea acestei legături magice, dar nici măcar ei nu îşi puteau imagina ce poate face creierul dominat de simțurile ancestrale şi de fantezie. Eram paralizat. Puterea voinței, dacă existase vreodată în fața iluziei credinței în eros, se topise acum ca o ceară umilă care aşteaptă tremurând pecetea iubită.
S-a aplecat asupra mea şi vocea, ah, vocea aceea vrăjită care mi-a adus legătura iubirii înainte ca ochii să mi-o fixeze în inimă, mi-a spus: „Scoală-te, ia-ți laptopul şi vino cu mine! Crezi că mă poți cuceri doar cu privirea? Trebuie să simți cu adevărat că eşti special dacă vrei să mă convingi. Vreau să știu totul despre tine!” Aflat sub puterea ei, ca o grămăjoară de țărână oarbă şi surdă la viața din jur, i-am luat mâna întinsă şi m-am ridicat. Mi-aş fi dorit să pot vedea în jur, să urmăresc reacția celorlalți, sau în sus, să aflu cine se adunase să ne privească, dar n-am putut. Privirea îmi era înrobită, inima învinsă, legătura era prea puternică. Ea trăia deja în mine. Îmi plăcea ceea ce simțeam, deşi nu mai eram stăpân asupra mea. Forța ei era dragostea şi o folosea ca să mă folosească.
Stătea în fața mea, ne ţineam amândouă mâinile şi ne priveam în ochi. Lumea de lângă noi devenise virtuală. Sau fusese aşa încă de la început? Zâmbetul ei de nedescris mă ridica în aer deasupra tuturor dar, în adâncul inimii, simțeam departe şi nedesluşit că e un zbor deasupra unui abis și îmi era frică. Am închis ochii, încercând să aflu ce e cu mine, însă un zgomot ascuțit şi stăruitor începu să răsune în jur.
Am ridicat mâinile şi mi-am scos casca VR. Sunase ceasul şi realitatea timpului neiertător mă chema către legăturile mele aparente şi fragile cu lumea. M-am ridicat şi, aruncând o ultimă privire consolei enorme din mijlocul camerei, mi-am luat rămas bun: „Pe diseară, iubire, pe diseară! Să nu legi şi pe altcineva, promiți?” Ştiind că şoaptele ei dulci cu care ar vrea să schimbe lumea sunt înşelătoare, am plecat trimițându-i un sărut din vârful degetelor. În urma mea, pe ecran, meniul interactiv al consolei afişa variantele zilei, actualizate on-line de Maeştri: Legături naturale, Legături erotice, Legături magice, Legătura legăturilor.
Sursă foto cover aici.
