ce-mi trece acum prin cap, dar nu e nici glonț și nici banc
…mă gândesc la hoarding ca la o incercare zadarnică de a umple un gol interior, de a-ți aduna ”fragmentele de sine” laolaltă. o mică regăsire la fiecare achiziționare. sau varianta mai lights, shoppingul, pare frățiorul mai mic al hoardingului.
a renunța la un bun/un obiect achiziționat, găsit etc. este egal pentru unii cu renunțarea la o parte din ei, ca la un deget, la un ochi. de asta hoarderul/colecționarul se desparte greu de orice obiect chiar și ”neînsemnat” din colecție.
de fapt obiectul ”neînsemnat” are adesea o valoare sentimentală chiar mai mare, tocmai prin aparenta lipsă de valoare. de exemplu o jucărie rudimentară de pe vremuri, cu încărcătură nostalgică etc.
acumularea compulsivă, adunarea obiectelor aruncate de alții, iar apoi abandonarea lor în mormane, printre care viața continuă cumva, tot mai înghesuită, această dependența de haos și aglomerare aleatorie, in antiteză cu dependența de ordine și sistematizare (și asta o pacoste:) …oricum, în esență, hoarderul e mai aproape de haosul primordial decât omul ordonat, pedant sau pragmatic.
în loc de concluzie: imperiile ”suferă” de hoarding teritorial. expansiunea = hoarding strategic etc. iar războaiele ”de prevenție” = ”mergem noi peste ei acum, ca sa le ucidem din timp inclusiv tentația de a veni peste noi cândva. inclusiv visul că vor veni cândva și vremurile lor. așa se manifestă genocidul incipient. și dacă e incipient, atunci e deja în toi. devine prea cinic să băgăm atenuante de tip: lasă că nu-i așa grav, la urma urmei(încă) nu vedem crime pe stradă. doar la știri etc.
”termostatul” acesta intern, pervers, care își alimentează stările în funcție de nivelul în care o nenorocire se întâmplă la alții, la străini, la unii pe care nu-i știi, care fac parte din altă religie etc. și de asta ne putem continua viețile la fel de bine și la urma urmei, nu putem suferi pentru toți… asta-i viața, așa e lumea etc. calmantele astea trediționale mă îngrijorează cel mai mult. de la ele până la indiferență, până la întors privirea în altă parte sau până la cinism, e un pas.
