În anul 2012, Alt-J scoteau pe piață primul lor album – An Awesome Wave – album care ulterior și-a împlinit titlul și a făcut valurile awesome în industria muzicală. Trupă indie rock nativă din Marea Britanie, fondată în 2007 de către Joe Newman (chitară, vocal), Thom Sonny Green (tobe), Gus Unger-Hamilton (clape/vocal) și Gwil Sainsbury (chitaă/bass), Alt-J a devenit rapid un reper muzical, datorită eclectismului genurilor abordate (de la indie rock, la folktronica și până la art rock) și a vocii inconfundabile a solistului principal (Newman).
Tot în același an, trupa a lansat și videoclipul pentru melodia Breezeblocks, clip care servește în anul de grație 2018, ziua 17 a lunii iunie, drept subiect al unui articol chiar pe guerrillaradio.ro. Așa că putem concluziona că băieții au ajuns destul de bine. Lăsând gluma la o parte, Breezeblocks este unul dintre acele videoclipuri la care poți să te uiți de 10 ori și de fiecare dată să ți se mai dezvăluie ceva sau o altă explicație să ți se contureze în minte, o altă poveste să își desfacă firul narativ. Crezând de fiecare dată că ăla-i răspunsul, că despre asta era vorba, că you craked the code, îl revezi și low and behold!, parcă despre altceva e vorba, și o pornești pe calea unei noi teorii.
Regizat de Ellis Bahl, Breezeblocks începe cu scena crimei, care este, împreună cu evenimentele ce au condus la ea, dezvăluită prin derulare. Exact, videoclipul este pe nu-foarte-repede înapoi așa că, pentru a pricepe ceva din el, trebuie să îl vezi pe tot. Povestea nu are astfel context decât la finalul clipului, care îi servește drept început (poveștii). Această chițibușenie de post-producție stă la baza faimei clipului, cu toate că mie personal mi se pare că melodia este suficient de bună încât să vreau să o ascult până la final, indiferent dacă știu sau nu ce-a vrut să zică muzicianul în mini-ecranizarea ei. Imaginea este foarte bună, povestea lasă loc de multiple interpretări, un truc des folosit în cinematografie, literatură și, în principal, toate formele de artă. Iar melodia, repet, are merit de sine stătător, și își cere singură audiții multiple. Ceea ce nu se poate traduce decât într-o rețetă perfectă pentru un succes garantat.
