O simplă căutare pe imdb a celor mai bune filme all the time returnează în primele zece rezultate tot atâtea filme americane (și următoarele zece tot așa); aceeași căutare, de data asta în domeniul vinurilor, ne va arăta că 8 din primele 10 vinuri cele mai dorite în lume sunt produse în Franța. Probabil că mai găsim și alte industrii care să concentreze toată crema producătorilor globali într-un areal restrâns (și mă gândesc imediat la industria IT din Asia de SUE). Cu siguranță în acele locuri se adună cei mai buni profesioniști, cu cel mai bun know how, lucru ce atrage atât investitori cât și interesul publicului. Cu toate că în ultimii 30 de ani know how-ul producției de vinuri de top a fost exportat în toate colțurile lumii, ajungându-se ca o țară de climat rece precum Canada să producă vinuri destul de bune, totuși Franța mai are cațiva ași în mânecă, suficient cât să își mențină supremația de necontestat; nu insist pe chestiunile tehnice gen diversitatea geologică și microclimatică, experiența în producția vinurilor de top de sute de ani și atracția dezvoltată în rândul elitelor lumii, fapt ce i-a creat aura de vin intangibil muritorilor de rând. Vreau doar să evidențiez rolul gastronomiei în promovarea vinurilor peste hotare; iar la acest capitol Franța excelează. Asocierea dintre un vin și un preparat de mare rafinament este întotdeauna mai mare decât suma celor două luate separat. Anume această ecuație (1+1 > 2) am fost curios să o verific săptămâna trecută când am luat avionul spre Marsilia pentru o scurtă vizită în regiunea viticolă ce se întinde de-a lungul râului Rhône.

Aproape fiecare din cele 18 regiuni viticole mari ale Franței conține cel puțin o apelațiune renumită la nivel global, culminând cu Burgundia, unde aproape fiecare sat are propria apelațiune; acesta este termenul francez pentru DOC (denumirea de origine controlată) ce reprezintă numele geografic al unei podgorii, centru viticol sau localitate, ce identifică originea vinurilor provenite din acel teritoriu delimitat, cu caracteristici de calitate datorate exclusiv factorilor naturali și umani din acel teritoriu; o garanție a calității pe care o putem aștepta imediat ce citim pe etichetă numele uneia dintre cele peste 300 de apelațiuni ale Franței.

Regiunea Côtes-du-Rhône conține și ea apelațiuni faimoase cu vinuri prețuite cu multe sute de euro per sticlă, Hermitage, Condrieu sau Côtes Rotie fiind dorite și visate de mulți pasionați; chiar și mai faimoasă este apelațiunea Châteauneuf du Pape, aflata la mai puțin de 20 km de Avignon, locul în care papalitatea și-a mutat cartierul general de la Vatican în secolul XIV, oraș pe care l-a deținut până în anul 1791. Ca urmare a revoluției franceze, Avignon a devenit parte a Franței. Multă vreme, podgoriile de aici produceau vinuri special pentru înalții prelați, pretențiile asupra calității fiind astfel maxime, încă de atunci.

Fără a fi o surpriză, acesta este și locul de naștere al însăși conceptului de AOC (Appelations d’Origine Contrôlees). În 1923, cel mai renumit viticultor local, baronul Le Roy, din Chateau Fortia, a delimitat o zonă suficient de aridă cât să susțină lavanda și cimbrul, punând  piatra de temelie pentru întregul sistem AOC (conform Jancis Robinson – Atlasul mondial al vinului).

Dacă în Châteauneuf du Pape sunt permise 18 soiuri de viță de vie ce pot intra în alcătuirea asamblajului final, cele mai importante fiind Grenache, Syrah, Mourvedre, în celelalte apelațiuni, în special în Rhonul de nord, predomină Syrah-ul. Strugurele ce dă vinurile ample, picante, cu arome pregnante de condimente, își găsește aici exprimarea desăvârșită, ce cu greu reușește a fi imitată în alt colț al lumii; în schimb, țările din Lumea Nouă, în special Australia, au găsit o exprimare foarte diferită a acestui soi ce se coace mult mai bine în climatul deosebit de călduros, schimbându-i chiar, numele, în Shiraz, pentru a putea fi diferențiat mai ușor de către public. De dorit a se încerca ambele fațete ale acestui soi de strugure faimos!

Înarmat cu aceste așteptări am pornit voios la drum spre Avignon, lângă podul căruia am fredonat și… “sur le pont d’Avignon” 😊

Recunosc că încerc să mă inspir din locurile în care călătoresc și chiar să preiau din obiceiurile bune. Mi-a plăcut mult atmosfera creată de francezi în jurul prânzului, cand fix la ora 12 umpleau restaurantele și terasele, unde petreceau cel puțin o oră mâncând și socializând; am observat grupuri de 3-4 persoane, chiar și familii cu bunici, parinți și nepoți adolescenți!!! De reținut respectul acordat prânzului, pentru că de fapt se traduce prin respectul față de propria persoană.

Un restaurant se numea chiar “Entre midi et deux”, ceea ce sugera clar că gazdele erau pregătite cu mâncare proaspătă pentru cele două ore ale prânzului, urmând ca după ora 14 să servească doar: “je suis désolée monsieur, la nourriture est finie” (și din păcate chiar mi s-a întâmplat de două ori să ratez acest interval și să mă mulțumesc cu un sandwich de la boulangerie). Însă orice efort de a ne aranja programul astfel încât să includă și o masă tihnită de prânz cred că va merita cu prisosință.

Am asociat la un tartar de scoici Saint Jacques un vin bio obținut de crama Jas des Oliviers din struguri Grenache Blanc; bineînțeles, am cerut și am acceptat sfatul somelierului (care era chiar fiul proprietarului restaurantului !!) și asta nu a făcut decât să-mi întărească principiul de a merge pe mâna profesioniștilor.

Fiind în patria brânzeturilor moi, maturate, cu mucegaiuri nobile sau albastre (peste 1600 de tipuri), am comandat într-o seară un astfel de platou și un Beaujolais roșu, la recomandarea gazdei. Chiar dacă vinul nu era produs în zona Rhonului, ci mai la nord, lânga Burgundia, am savurat pe deplin asocierea și o voi repeta și acasă. Culmea, cea mai bună brânză de pe platou a fost un cheddar englezesc!!!

Chiar în prima zi, în portul din Marsilia, am intrat în restaurantul Les Arcenaulx și recunosc că m-am jenat să scot telefonul și să pozez porțiile cu mâncare. Restaurantul era plin la ora prânzului (ce surpriză 😊) cu oameni îmbrăcați elegant, genul acela de garderobă classy de pe la casele de modă pariziene, conversațiile se purtau sotto voce, pe pereți erau rafturi pline de cărți; era  practic o atmosferă neîntâlnită prin România, opusul a ceea ce înțelem azi prin cosy, cumva m-am întors în timp, când lumea avea maniere și nu numai, avea și pretenția ca cei de langa ei să se poarte manierat (dacă vor să acceadă în lumea lor). Am ales acolo sugestia bucătarului (cea care e întotdeauna scrisă cu creta pe tablă și e postată la intrarea în restaurant) și am avut parte de cea mai uimitoare porție de fish & chips pe care am mâncat-o vreodata (și mai avusesem parte de ceva bun și prin Estonia). Învelișul era crocant, dar nu ars, un fel de tempura, peștele cu carnea albă era foarte suculent, bănuiala mea era ca l-au prajit doar câteva minute la temperatură ridicată, iar cartofii prajiți… la înălțime; doar francezii i-au botezat și probabil i-au și inventat; asocierea a fost cu rose de Provence care e renumit a fi cel mai bun tip de rose din lume (într-adevar, avea o finețe diferită de rose-urile noastre și niște arome de cireșe albe ce rămân mult timp în memorie).

Seara am mers pe un platou cold cuts cu prosciutto, bressaola și alte cărnuri maturate din mistreț și porc domestic, plus o nouă tranșă de brânzeturi; am mers pe un roșu Bouchard Gevrey Chambertain cu arome terțiare evidente de piele și chiar sânge (specifice maturării pinot noir-ului marca Burgundia).

Am fost și pe la degustări de vinuri, unde am încercat să mă acomodez cu aromele și gusturile din Côtes-du-Rhône și am degustat de-a valma vinuri din apelațiuni renumite (Cornas, Gigondas, Vacquerais, Châteauneuf du Pape, Condrieu); când ai în față un parc de mașini de lux nu iți permiți luxul de a testa un singur model, vreme de două ore, pentru a-l înțelege pe deplin, ci vrei să te sui în toate, să le bifezi; cam aceasta e tentația și ar fi de dorit să-i rezistăm; poate data viitoare 😊

Partea bună e că am descoperit un vin alb care m-a dat pe spate prin finețe și arome și pe care îl voi aprofunda în viitorul apropiat (deja am întrebat în piață și există cîteva magazine care aduc și la noi vinuri din soiul Viognier produse în Condrieu – căutați-le și încercați-le, sunt fabuloase).

Tot pe una din tăblițele scrise cu creta pe perioada prânzului am descoperit, cu plăcere, raviolli cu homar; that’s right! Printre cele mai rafinate și gustoase crustacee. Mai mâncasem homar în Grecia în urmă cu mai bine de 10 ani dar de atunci nu ne-am mai intersectat. Sosul de gălbenuș foarte bun a completat rețeta aceasta pe cât de simplă, pe atât de gustoasă, iar chardonnay-ul, care în Franța poartă direct numele regiunii din care provine, a spălat delicat palatul, pregătindu-l pentru o nouă îmbucătură (“arhaism” pentru bites 😊)

M-am entuziasmat cam tare și am lungit articolul, dar am vrut să vă stârnesc pofta și să vă lansez provocarea de a merge împreună într-un wine trip, imediat ce se mai relaxează situația actuală.

#winewithmeinFrance