Fără pretenția de a face filozofie (nici nu am studii, de altfel), nu am cum să nu observ valurile de comentarii legate de filmul Teambuilding (lansat recent și pe Ntflx) și parcă situația e trasă la indigo cu lumea vinului; sau a restaurantelor; sau chiar cu viața noastră (în care unii sunt democrați iar alții republicani, deși nici unul nu are drept de vot).

Ok, apare un film, un produs comercial (bun, rău, nu e de datoria mea să decid) și observăm două fenomene:

• Devine „cel mai …” din cinema – deci are priza la public, deci e validat, carevasăzică
• Se activează criticii de film, regizorii de filme / piese de teatru premiate și desființează ’’opera’’

Dacă extragem principiul, cum ar veni distilăm puțin subiectul, chiar de două trei ori, ca să obținem a mai bună horincă, rămâne că produsele consumate de mainstream sunt suficient de bune pentru cei needucați dar slabe, chiar dăunătoare, pentru elitiști sau aspiranți.

Păi nu e la fel și în celelalte domenii? Adică cine zboară la business class sau își permite să închirieze un elicopter se mai coboară la nivelul unei curse low cost ca să aibă bătăi de cap cu anulările de zboruri? Dar să rămânem în zona vinului, credeți că după ce ai băut un Syrah de top din Cote Rotie (asta e o apelațiune din nordul Rhonului, Franța) sau un Shiraz australian din Barossa Valley (poate chiar un Penfolds, dacă e) mai poți aprecia și savura un Colțul Pietrei (scuze anticipat marchizului și cramei sale Vitis Metamorfosis pentru că am folosit acest exemplu, foarte onorabil de altfel printre shirazurile românești)?

După cum, Ion, personaj colectiv care ne invita să mergem la alegeri sau să stăm acasă (’’fii ca Ion” ring a bell?) are chef să ’’sparga’’ 100 de euro pe o singura sticlă de vin, Penfolds sau nu, când poate bea lejer, chiar și cu gașca lui, minim 10 sticle de vin basic? Că doar tot vin e și la fel ”ne punem” în cap.

Ați prins ideea: deși vorbim de vin sau filme, de fapt vorbim de nevoi diferite; unii caută o experiență, pe care chiar o pot evalua la adevărata valoare pe baza educației susținute într-un domeniu, alții caută să ajungă din punctul A în B, fie că A e București și B e Antalia, sau A e feeling-ul acela de saturație după o zi agasantă la job și B e punctul în care o sticlă de vin sau mai multe te fac să uiți de toate și să vezi viața în roz; unii bifeaza soi după soi, regiune după regiune, ajungând să înțeleagă care e aportul naturii (prin terroir) și care e aportul omului (prin tehnici de viticultură și vinificație), alții caută doar starea de euforie, cu orice vin, oricât de simplu ar fi acela; menționez și că e bullshit să te îmbeți cu Penfolds, chiar n-are rost; sincer. Deși sunt puține cazurile, am auzit ca există și unii care cred că se îmbată cu stil. Nope. Stil și muci nu sunt din același film.

So, dacă e să acceptăm ca implacabil faptul că mă pricep la vin și nu mă pricep la artă sau elicoptere, rezultă că fiecare dintre noi devine mai bun la câte un domeniu sau două (hai maxim 10, daca e și erudit), dar habar nu are de restul o mie și una de aspecte ale vieții. Am văzut destui intelectuali pricepuți la literatură dar nepricepuți la estetica vestmintelor (chiar crucișătorul presei ce a scufundat Teambildingu’ umbla parcă cu un fâș cam tern, neatractiv pentru cei ce se exprimă zilnic prin outfit).

Să aceptăm că nu toată lumea poate citi pe Cioran și pentru asta exista textele scurte de pe Insta sau short clips de pe YouTube, care driblează total cititul, după cum nu toți care pot parcurge opere clasice mai pot hăhăi la glume inepte de standup comedy sau alte dude populare.

Ce va doresc eu vouă?

Beți mai puțin și mai divers.

Povestiți-vă viața la un pahar de vin, dar observați măcar un minut ce aveți în pahar (aromele, gustul, lungimea finish-ului și cum se asociază cu mâncarea, dacă e); altfel, a bea vin e ca și cum ai depozita un tablou de Van Gogh în cămară.

Mergeți la evenimente de degustare: aveți mereu ceva de descoperit și de învățat și vă faceți și prieteni noi.

Cumpărați, for god sake, din magazinele specializate, unde vânzătorii știu mai multe decât voi și nu mai alergați după prețul cel mai mic (sau măcar descoperiți un vin la un magazin de specialitate și apoi cumpărați și de la rechinii cei mari); nu insist aici, dar fix ideea de preț mic presupune costuri de operare mici, deci salarii mici pentru angajați; deci pretenții zero. E o lipsă imensă de educație oenologică în piață (atât la personalul horeca cât și la clienți) încât nu vom umple acest gol cu ”cel mai mic preț”, ”asta e vinul preferat de starul x / influencerul y’’ sau alte gogomănii de agățat indecișii. Măcar în domeniul vinului și al parfumurilor ar trebui să alegem cu simțurile noastre și nu în funcție de mărimea brandului sau de preferința altuia pentru un brand sau altul. Ce-mi pasă mie dacă Beckham preferă un parfum Gucci, dacă eu am găsit parfumuri create de mici producători, doar din uleiuri esențiale, fără adaosuri chimice, însă și fără notorietate; am făcut o testare, l-am ales pe cel ce m-a inspirat și cam aia e. Nu trebuie să mă întorc la office și să mă laud cu parfumul meu La Bastide, că nu a auzit nimeni de el și oricum, poate are arome de grajd (sau brettanomyce), cum au unele vinuri, și atunci mai mult ca sigur va fi displăcut de ceilalți.

Dar stai, tocmai ce am enunțat caracteristicile unui parfum cu personalitate, precum și un vin ce prezintă anumite arome, nemaiîntâlnite la altele, conferă ceva din viziunea creatorului lui sau ceva din terroir, adică din caracteristicile locului. După cum și filmele de autor (alea plictisitoare de la Sundance sau Berlin) parcă sunt la fel de dezavuate de publicul larg și apreciate de critici. Aia zic: alege-ți produsul care-ți place, aspiră la mai bine, sau nu; fă cum te taie capul; lasă-i și pe alții să băltească sau să crească – e loc pentru toți. Teambuilding va fi uitat precum hit-urile de-o vara iar lumea deja așteaptă nerăbdătoare să vadă Taximetriștii; și apoi alte și alte producții ușoare, comerciale; între timp, puteți încerca Mubi; sau Tiff; sau un Chardonnay de Margaret River sau Macon, că Chablis știu că e de fițe deja și îl știe multă lume. Și neapărat reconsiderați vinurile de desert; alea de calitate, nu cele demidulci. Începeți cu un Vendange Tardive (adica DOC CT), apoi un vin obținut din struguri cu mucegai nobil, sau botritizați (DOC CÎB), și daca e, puteți trece în revistă și un ice wine, vinul obținut din struguri culeși pe timp de îngheț. Complexitatea de arome din aceste vinuri e greu de întâlnit în altă parte. Și veți vedea, e greu după aceea să te întorci la streșinică, chiar dacă e mult și gratis 🙂

Și-am încălecat pe-o șa

Și-am filozofat așa 🙂