Să minți înseamnă să contrazici realitatea, doar ca s-o enervezi. Să minți înseamnă să ai mijlocul în margine. Să minți înseamnă să joci murdar, propriul rol. Să minți înseamnă să arăți ce nu va fi și să ascunzi ce a fost. Să minți înseamnă să îți placă nimicul mai mult decât totul. Să minți înseamnă să te ascunzi tu de tine. Să minți înseamnă să crezi că adevărul nu există. Înseamnă să usuci universul până încape într-o cutie.
Să minți înseamnă să nu-ți dai seama că lumea e mai mult decât poți tu simți. Înseamnă să nu-ți dai seama că lumea e mai simplă decât poți tu gândi. Minciuna este o lumânare neagră. Este o lama fără cuțit. Este o gaură în talpa pământului.
Să minți e o scurtătură, când tu vrei s-ajungi departe. Să minți e să dai vina ta pe altul. Să minți e să trăiești într-un singur cuvânt, numele tău. Minciuna e pentru ego-ul fricos.
Să minți e să înveți limba unui popor și apoi să-i zici că vorbește greșit. Să minți e o mamă care nu-și vede pruncul. E un tată care nu-și vede inima. Să minți e urât.
Toți mințim. Pentru că ni se ascunde adevărul ca să se bucure când îl găsim. Toți mințim. Doar unii însă par să nu își dea seama că îi doare când o fac.
Auch
Sa minti inseamna sa cunosti adevarul, dar sa il contrazici.
Cât de grea e asta! Heitărule!
Sunt multe pe care eu nu le-am înțeles în text. “Să minți e să înveți limba unui popor și apoi să-i zici că vorbește greșit” Să-i spui unui albanez după ce-i înveți limba că ceva ce ei spun pe la toate colturile însemnând ceva similar ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, sau Omerta, sa-i spui că este o atrocitate, un coșmar al umanității, este minciună?
Aici tu singur i-ai dat un sens pozitiv “Să minți e o scurtătură, când tu vrei s-ajungi departe” Nu înțeleg de ce o scurtătură care nu deranjează pe nimeni este o minciună.
Dar asta este foarte bună și poate că șterge celelalte greșeli “Înseamnă să nu-ți dai seama că lumea e mai simplă decât poți tu gândi”
Cred ca Descartes ar fi zis ca existimans nimio my friend!! Nu prea înțeleg sensul acestui articol poate ne traduci și noua ăstora mai puțin inițiați in arta nonsensului!