North Tennis se extinde: Acum și la Arenele Ilie Năstase!
Aceeași calitate premium, acum în două locații.
North Tennis nu e doar un club de tenis – e un concept construit în jurul unei experiențe premium, atât pentru jucătorii profesioniști, cât și pentru cei care joacă din pasiune. Știm că premium nu e doar un cuvânt, ci un standard – și tocmai asta ne diferențiază: facilitățile moderne și atenția constantă la satisfacția clienților. După succesul locației din Herăstrău, North Tennis se extinde cu o nouă locație deschisă în incinta Năstase & Marica Sports Club.
Avem o zgură de calitate superioară, greu de găsit în alte locații din România. Cele 6 terenuri sunt impecabile, iar facilitățile completează totul: vestiare, dușuri, zonă de relaxare, parcare gratuită. Facilitățile sunt susținute de o echipă dedicată – de la echipa de front-desk, îngrijitori, până la antrenori – care pun accent pe o experiență de excepție pentru fiecare jucător.
Rezervările se fac ușor prin BookSport, plățile sunt online, iar abonamentele pot fi adaptate în funcție de nevoile fiecăruia. Avem și un magazin de accesorii pentru pasionați.
Un detaliu important: punem la dispoziție rachete și mingi de împrumut, gratuit. Pentru că North Tennis este un club care îmbină standardele înalte cu deschiderea către toți cei care iubesc tenisul – de la amatori entuziaști la jucători experimentați.
Structura de joc rămâne aceeași: cursuri pentru copii și adulți, programe pentru grădinițe și școli, evenimente corporate, dar și turnee pentru amatori și profesioniști. Fie că vii pentru a-ți perfecționa reverul sau doar pentru o oră de mișcare, vei găsi un cadru profesionist, relaxat și prietenos.
Tenisul nu e doar sport, e stil de viață – all year long!
Investim constant în tehnologii moderne – baloane presostatice, încălzire și iluminat smart – pentru ca jucătorii să se poată bucura de tenis în cele mai bune condiții, indiferent de anotimp. La North Tennis, jocul nu se oprește când scad gradele. Terenurile noastre sunt acoperite cu baloane presostatice, încălzite și iluminate smart, astfel încât să te bucuri de tenis în cele mai bune condiții, tot anul.
Așa că nu-ți pune racheta în hibernare. Vino să joci și iarna, cu aceeași plăcere ca-n plin soare.
Herăstrău – locul unde a început totul
Locația North Tennis Herăstrău rămâne punctul de referință pentru comunitatea noastră. Aici te bucuri în continuare de 6 terenuri de calitate, baloane presostatice pe timp de iarnă, parcare gratuită și un parteneriat delicios: 10% discount la Restaurantul Herăstrău și Atelierul nostru.
În plus, am adus în incintă și cel mai bun atelier de racordare rachete din țară – Atelierul de Racordat Rachete, condus de Toni, cel mai recunoscut racordeur din România. Pe lângă faptul că această colaborare e o mare bucurie pentru noi, e și un pas firesc în extinderea serviciilor de calitate oferite membrilor clubului.
Ne găsești pe BookSport, Facebook, Instagram și northtennis.ro.
Hai pe teren – North Tennis te așteaptă!