Concursul Vocea Ascultătorului și-a schimbat formatul, în primul rând pentru că a dat mâna cu proiectul nostru de suflet, Avanpost Radio Guerrilla. Așadar: noi îți propunem o temă, tu scrii, Avanpost Radio Guerrilla te premiază.

Tema săptămânii este poezia în vers alb. Așteptăm poeziile voastre pe statmajor@guerrillaradio.ro până marți, 1 iunie, ora 14, iar miercuri vom anunța cine a câștigat premiul oferit de Mabo Cafe: un set constând în 3 pachete de cafea de specialitate și un tote bag.

Poezia de mai jos este una dintre poeziile finaliste.

***

dar stai, pur și simplu aici, să te îmbrățișez și apoi poți pleca
i-am spus fratelui meu

i-am simțit bătăile inimii, nerăbdătoare să zboare cu avionul pentru prima dată

parfumul, gândurile și copilăria,

apoi a plecat și eu urma să îmi amintesc toată viața de acea îmbrățișare

acei ochi gri și acel păr șaten și drept

tuns în fiecare săptămână de mine

dar acesta a fost doar un vis, ce constat că se repetă de câțiva ani

în realitate

el a pornit nervos de-acasă, fără rămas bun

am vorbit puțin cu el la telefon după ce a ajuns în maroc,

țara portocalilor

când unicul meu frate, mai mic cu șase ani decât mine

la vârsta majoratului a ajuns la destinația de pe urmă
în pământul din marrakech

nici o jucărie nu se mai împarte la doi

nici o prăjitură, nici un plan copilăresc, nici o haină sau vreun merit

aproape că refuz tot ce știam că facem împreună

i le-aș fi dat fratelui meu, care s-a dus precum somonii împotriva valului

sfârșind drumul în amonte

pe un alt continent

măcar salutul de rămas bun să-l fi primit,

stai aici, îi spun în vis și-l trag din anul 1998 înapoi de mână,

în multe vise, apoi mi se pare că-l văd urcând într-un taxi

trecând strada, cu geaca lui neagră de piele

ori trăgând o draperie la o fereastră, seara

când mă plimb fără țintă

prin oraș

trebuia să rămâi acasă cu dorul de zbor neîmplinit

să te fi legat de masă, calorifer, balustradă

și să nu ajungi niciodată în marrakech

să nu guști portocalele de pe marginile străzilor

și să-mi spui că sunt rele,

amărui

ai fi avut patruzeci de ani acum

iar eu aș fi fost cu un vis repetitor și un dor în minus

așa,

trebuie să trăiesc toată viața cu gândul acesta

rămasă acasă, neîmbrățișată

să te caut în toți tinerii de optâsprăzece ani

fără să mai pot să-mi găsesc unicul frate

ne mai întâlnim foarte rar în vise

îi spun stai aici, să te îmbrățișez dar nu apuc să o fac, fiindcă se face noapte

și atunci îmi amintesc cum halucinant

fratele meu e acolo, aproape de tata, ce, inexplicabil doarme și el
sub flori de portocal