Adolescența de care m-am îndrăgostit

Cred că cel mai frumos la vârsta asta e să simți lucrurile în forma lor latentă. Să-ți trăiești clipele cu entuziasm și să înțelegi că frumusețea vieții înseamnă să accepți că nu știi chiar totul și, de fapt, că nu vei ști niciodată, dar să fii ok cu asta.
Mie, una, îmi place să nu știu totul. E drept că mi-o asum cu greu, mai ales în fața adulților.
Îmi place să nu știu cum să îi conving pe ai mei să mă lase în Vamă de 1 mai, să nu știu cum să mă împac cu fostul meu iubit, să nu știu unde merg la facultate, pentru că toate astea mă provoacă și mă fac să îmi pun întrebări despre mine.
E o fascinație aparte în momentul în care stau și gândesc și caut soluții și răspunsuri pentru niște lucruri care îmi sunt noi și prin care nu am mai trecut. Satisfacția reușitei e întotdeauna amplificată.
Varsta asta se definește printr-o trăire foarte intensă a experiențelor și emoțiilor.
Ne atașăm de oameni, de momente, într-un mod foarte profund, care ne modelează perspectiva asupra experiențelor viitoare. Pentru că toate lucrurile pe care le experimentăm acum au amprenta incomparabilă a “primei dăți”. Trăim lucrurile la o intensitate așa de ridicată, care mi-e frică să scadă, pentru că totul e așa frumos acum. M-am îndrăgostit de adolescență nu pentru că așa ar trebui să fie – să iubești vârsta asta pentru că apoi urmează responsabilități și supraviețuirea pe cont propriu.
M-am îndragostit de adolescență pentru că ea e prima care mi-a arătat un sărut la rasarit, care m-a lasat să dansez și să țmpărtășesc povești cu necunoscuți care ulterior au devenit cunoscuti, e prima care m-a învățat cât de important e să cauți să te cunoști pe tine, e prima care m-a dezamăgit și m-a bucurat real.
Însă știu că cel puțin la fel de mult mă voi îndrăgosti de toate vârstele care urmează.
Sper ca niciodată să nu uit cum se simte bucuria unui dans, a unei conversații noaptea târziu sau entuziasmul unei decizii spontane. Îmi doresc ca generația asta să învețe să nu se lase copleșită de griji la maturitate și să rețină că tinerețea în spirit și fericirea sunt o alegere pe care fiecare dintre noi o face. Să nu mai privim adolescența ca pe o stare ideala si irecuperabilă, ci doar ca “prima dată” când realizăm cât de frumoasă poate fi viața.

Teodora Bibiri, clasa a 11-a, Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc”

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine