La începutul săptămânii am lansat cea de-a cincea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Cum te-ai apăra dacă, brusc, ai fi acuzat că identitatea ta nu-ți aparține?.
Concursul se încheie duminică, 10 februarie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 11 februarie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul dintre textele finaliste.
***
Stau pe scaunul psihoterapeutului din cabinetul amenajat oarecum pe gustul meu, însă parcă totuși… totuși îi lipsește ceva.
Însă toate cabinetele sunt parcă plămădite din același aluat, contează doar dacă reușești să dobândești acea chimie dintre pacient și psihoterapeut.
Îmi propune de data aceasta să încercăm hipnoza ericksoniană, ceva între somn și semiconștiență, un cocktail format din vise, frustrări, refulare și exprimarea celor mai ascunse dorințe.
Puținii oameni din jurul meu, și mă refer aici la persoanele care afirmă că îmi sunt alături necondiționat, îmi spun că nu mă mai recunosc,că nu mai sunt eu de o perioadă. Totuși stim vreodată cine suntem cu adevărat?
Eu zic că doar atunci când rămân singură cu mine, seara înainte de culcare, atunci când mă privesc în oglindă și îmi scot masca pe care o afișez de-a lungul zilei, doar atunci sunt EU, cu adevărat.
Mă așez în fața oglinzii aburite de vapori, o curăț cu podul palmei și îmi scriu numele ANA pe suprafața ei cu un ruj roșu precum sângele.
Hmm! Citit în oglindă este la fel și de o parte și de cealaltă a oglinzii scrie tot ANA.
Pentru mine, numele reprezintă identitatea mea, așa cum se întâmplă de altfel și cu ceilalți oameni, totuși mai are în viziunea mea și o simbolistică aparte. Reprezintă o anumită constanță în ceea ce fac, în ceea ce simt, în principiile după care îmi ghidez traiul cotidian.
Nu sunt adepta spiritului de turmă, nu mă dau în vânt după clișee, însă disimulez destul de bine.
Pe parcursul zilei sunt ceea ce vor alții să vadă, cea privită cu superficialitate și repeziciune, cea care afișează imaginea care se pretează la ceea ce vor cei din jur de teamă să nu fie respinsă deoarece nu corespunde standardelor impuse fără nicio noimă de alții. Și se mai întreabă unii de ce nu mai sunt eu, cea de altădată!
Ei chiar nu înțeleg că a devenit o regulă de aur să nu te dezvălui cu adevărat, să nu-ți arăți punctele sensibile pentru a nu fi înfrânt chiar înainte de a intra în luptă?
Sincer, prefer un furt de identitate online în defavoarea unuia de identitate emoțională. Acord circumstanțe atenuante unui hacker bine instruit însa nu și persoanelor care mă înconjoară cu o superficialitate rece și mă obligă să mă schimb din zi în zi, căci li se pare că sufletul meu este diform.
Unu, doi, trei… psihoterapeutul pocnește din degete și eu mă trezesc.
Mă trezesc din acea reverie în care chiar am fost eu, în care mi-am exprimat instinctul, fie el și primar.
Oare le-am demonstrat că sunt EU?
Nu mai contează. ..
